Hugh Jackman a avut o copilărie grea

3 septembrie 2010   News

Actorul australian, familist convins şi tată a doi copii, a povestit recent despre greutăţile prin care a trecut în copilărie. Născut şi crescut în Sydney, Hugh

Fiorosul Wolverine a avut de tras pe vremea când nu era decât un copil lipsit de apărare.

Actorul australian, familist convins şi tată a doi copii, a povestit recent despre greutăţile prin care a trecut în copilărie. Născut şi crescut în Sydney, Hugh Jackman, mezinul unei familii cu cinci copii, a mărturisit pentru revista „Woman’s Day“ faptul că a fost părăsit de mama lui, Grace, pe când avea doar 10 ani, la doi ani după divorţul părinţilor. „Pe vremea aceea, era ceva ieşit din comun ca o femeie să-şi părăsească copilul şi casa şi mi-aduc aminte că lumea se uita la mine ciudat. Îmi doream să provin dintr-o familie normală. Uram faptul că eram consideraţi ciudaţii blocului“, s-a confesat actorul. „Mamei nu-i era deloc bine. Cred că suferea de sindromul post-natal, chiar dacă n-a fost diagnosticată ca atare. Oricum, trecea printr-o perioadă grea, iar eu mi-am petrecut primii doi ani de viaţă la bunici“, a continuat el. „Într-o zi, a plecat din senin, fără niciun preaviz. A lăsat doar o scrisoare în care ne spunea că se întoarce în Anglia. Am fost foarte furios pe ea atunci.“

La acea vreme, el a rămas în grija tatălui său,

, şi a bunicilor lui, care l-au crescut foarte libertin şi l-au încurajat să călătorească, să vadă lumea.

Stăteam uneori nopţile şi mă uitam pe Atlas. Mă uitam mereu cât de departe e Anglia“, îşi aminteşte el.

După ani buni, Hugh a reluat relaţiile cu Grace. Actorul spune că acum totul a fost în urmă şi se bucură unul de compania celuilalt.

Cât priveşte familia lui, ghinionul l-a urmărit şi după căsătorie, când soţia lui, Deborra-Lee, a pierdut două sarcini, moment în care Hugh a fost foarte grijuliu şi n-a lăsat-o să cadă pradă depresiei, aşa cum s-a întâmplat cu mama lui. Şi, pentru că amândoi şi-au dorit mult să fie părinţi, Hugh (41) şi Deborra-Lee (55) au decis să-i adopte pe Oscar (10) şi Ava (5).

Foto: site-ul personal

Mai multe