Iată ce artişti autohtoni susţin protestele din România!

2 februarie 2017   News

Zilele acestea au fost unele încărcate pe scena politică din România, dar şi pe străzi şi în faţa Guvernului, locul în care românii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de recentele decizii ale liderilor politici. Nici vedetele autohnote nu s-au dat înapoi de la a ieşi în stradă sau de la a-şi arăta solidaritatea prin muzică, sau mesaje pe reţelele de socializare.

Românii au acum şi un imn pe care să îl fredoneze în stradă, cu versuri inspirate din evenimentele recente. Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a înregistrat o piesă cu un mesaj politic puternic în care număra zilele pâmă când ordonanţa de urgenţă dată de Guvern poate fi contestată. La doar o zi de la apariţie, melodia a strâns peste trei milioane de vizualizări.

Deşi îngregistrată în studio, românii au empatizat cu mesajul transmis de cântăreţ, iar videoclipul a fost distribuit de peste 120.000 de utilizatori. Călin Goia a fost şi în stradă şi a scandat alături de protestatari. Feli a postat şi ea pe pagina sa de Facebook un cover emoţionant după imnul României.

Şi ei nu sunt singurii care şi-au exprimat susţinerea pentru întreaga populaţie pentru că, înainte de artişti, cu toţii sunt români. Delia a distribuit o fotografie pe Instagram cu mulţimea din Piaţa Victoriei şi a mărturisit că ar vrea să ajungă şi la protest.

Lora a distribuit şi ea pe Facebook videoclipul unei piese cu mesaj puternic, legat de povestea românilor.

Solistul Trupei Taxi, Dan Teodorescu, a fost şi el în stradă, dar şi Tudor Chirilă. În mijlocul protestatarilor au fost prezenţi în fiecare seară de proteste şi Dragoş Bucur, alături de o mulţime de alţi actori precum Oana Pellea, Andi Vasluianu, Maia Morgenstern.

Şi artişti precum Inna, Smiley, Alexandra Stan sunt solidari cu românii care au ieşit în stradă şi au transmis mesaje pe reţelele de socializare.

Foto: Instagram, Facebook

Mai multe