Idolul adolescentelor din anii '90, acuzat de viol

22 noiembrie 2017   News

Un alt nume mare, de data asta din lumea muzicii, a fost acuzat de viol. Şi culmea este că acesta a fost unul dintre idolii adolescentelor din toată lumea, în anii '90. Nimeni altul decât Nick Carter, solistul trupei Backstreet Boys, doamnelor şi domnilor!

Ei bine, cântăreaţa Melissa Schuman (33), la rândul ei fostă membră a trupei de adolescente Dream, a postat pe blogul ei personal întâmplarea care-l implică pe Nick (37).

Nick Carter, astăzi

Schuman şi Carter s-au întâlnit când au jucat împreună în filmul produs de Abc în 2004, The Hollows. Când au avut o zi liberă de la filmări, Nick a invitat-o pe Melissa în apartamentul lui din Santa Monica sub pretextul că vrea să-i arate o piesă la care lucrează.

Melissa Schuman

Odată ajunşi în dormitorul starului, Nick a început s-o sărute pe aceasta şi să-i facă sex oral, lucru despre care cântăreaţa, virgină în acea perioadă, pretinde că nu i-a plăcut.

“I-am spus să se oprească, dar n-a vrut”, susţine Melissa, căsătorită astăzi şi mama unui băieţel. Mai mult, Carter i-a cerut, apoi, fetei să-i facă şi ea sex oral. Când aceasta a refuzat, Carter s-a înfuriat şi ar fi violat-o.

Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 13 ani, Melissa susţine că a avut curaj să vorbească despre această traumă după ce o altă victimă de-a lui Carter, o fană care a vrut să rămână anonimă, l-a acuzat pe cântăreţ de agresiune sexuală la o petrecere. Solistul Backstreet Boys nu a răspuns, încă, acestor acuzaţii.

The Backstreet Boys în 1997

Mai multe