Îl mai ştii pe puştiul din ”Karate Kid”? Cum arată la 35 de ani de la lansarea filmului FOTO

2 iulie 2019   News

În 1984, filmul ”Karate Kid”, în care un instructor de arte marţiale lua sub tutelă un adolescent hărţuit, făcea furori. Actorul principal, Ralph Macchio, era doar un copil pe atunci. Ce s-a întâmplat de atunci cu el?

Ralph Macchio este cel care i-a dat viaţă pe micile ecrane lui Daniel LaRusso, tânărul care se antrenează în arte marţiale pentru a scăpa de şicanele colegilor. Succesul înregistrat cu acest rol l-a propulsat pe actor în alte pelicule răsunătoare, în care a jucat alături de actori precum Joe Pesci ori Marisa Tomei.

Chiar şi aşa, el va fi amintit mereu ca şi ”Karate Kid”. De altfel, actorul a recunoscut că acesta este un rol care i-a rămas în suflet şi că actorul alături de care a jucat, Pat Morita, a avut o mare influenţă în cariera sa. La moartea acestuia, în 2005, Macchio a ţinut un discurs emoţionant la adresa celui care i-a fost mentor, şi-n film, şi-n realitate.

”Am fost emoţionat în legătură cu ceea ce urma să spun, aşa că nu am făcut prea multe pregătiri. Am vorbit din inimă. Întotdeauna am spus că relaţia mea cu el a fost ca o magie sufletească”, reamintea actorul într-un interviu acordat celor de la The Hollywood Reporter.

De altfel, în amintirea acestui rol, Macchio a cumpărat decapotabila Ford pe care personajul lui, Daniel, o primeşte de la Miyagi, în primul film. Actorul o ţine în garajul lui din sudul Californiei şi se mândreşte cu ea. Mânat de succesul filmului care l-a lansat, Macchio a scos şi un serial, numit ”Cobra Kai”, în care continuă să spună povestea lui Daniel LaRusso. Serialul a ajuns deja la al treilea sezon şi are un real succes.

Cât despre viaţa personală, se ştie că Macchio este căsătorit încă din 1987 cu Phyllis Fierro, cu care are şi doi copii. Soţia actorului este de profesie asistentă medical şi, de aceea, e o prezenţă rară în spaţiul public. La fel şi Julia (născută în 1992) şi Daniel (născută în 1996), cei doi copii ai cuplului.

Mai multe