Ilinca Vandici îşi sărbătoreşte soţul în Dubai, alături de băieţelul lor

1 februarie 2022   News

Ilinca Vandici se bucură de o superbă vacanţă în Dubai, alături de soţul său şi de băieţelul lor, Zian.

Prezentatoarea a dezvăluit pe pagina sa de socializare că Andrei Neacşu este sărbătoritul familiei, ocazie cu care Ilinca i-a scris public un mesaj emoţionant: ”La mulţi ani, soţul meu, iubitul meu, partenerul meu, prietenul meu!!! Să-ţi fie viaţa o poveste plină de iubire, împliniri şi zâmbete! Oricum ar fi, noi vom sta mereu lângă tine! Te iubim!”.

Mesajul a fost apreciat şi a primit comentarii şi urări, inclusiv de la colega de la ”Bravo, ai stil”, Raluca Bădulescu, care i-a scris şi ea: ”La mulţi ani superbi şi strălucitori ca voi, vă iubiiiiiiiim mult de tot, always all our ❤️”.

Fericita familie a avut şi tort, un desert delicios din care băieţelul cuplului se înfruptă cu nesaţ.

Cei trei s-au distrat şi la plajă, dar şi în safari, o experienţă de neratat atunci când vizitezi Dubai.

Ilinca Vandici a acordat un interviu OK!Magazine România după ce l-a născut pe Zian, în care a mărturisit că se teme să mai aducă pe lume un al doilea copil, întrucât după naşterea lui Zian a traversat o dificilă depresie postnatală. Soţul a susţinut-o atunci: ”Sunt atât de recunoscătoare că a fost lângă mine şi m-a înţeles şi am comunicat foarte mult. El a dat dovadă de maturitate, m-a îndemnat să merg la un specialist să rezolv situaţia, pentru că, de la un punct încolo, simţea că nu mă mai poate ajuta. În perioada postnatală el a fost cel care a reuşit să mă scoată din casă, să mă mai ia puţin de lângă copil ca să am o viaţă socială. A contat enorm.”, a spus Ilinca în 2020.

Mai multe