Imaginea șocantă cu Kelly Osbourne care s-a viralizat pe rețelele de socializare are o explicație. ”Și un liliac are mai multă carne pe el”

Subiectul slăbirilor necontrolate este mereu actual pe rețelele de socializare.

Acestea au fost împânzite recent de o fotografie cu Kelly Osbourne în alb, la un presupus eveniment. Însă imaginea din stânga a fost marcată ulterior drept ”modificată digital”.

Imaginea din dreapta însă este de la un eveniment postat de însăși fiica regretatului Ozzy Osbourne.

Diferențe mari nu sunt, căci oricum Kelly, de când a slăbit dramatic, evită să-și etaleze picioarele.

Și mama sa este la fel de slabă.

Însă imaginea modificată digital a stârnit reacții în valuri din partea internauților, semn că există două îngrijorări MAJORE: prima, a diseminării imaginilor alterate, a doua pericolul injecțiilor de slăbit, care pare să fi luat o amploare colosală.

Apariția imaginii cu Kelly Osbourne extrem de slabă la un eveniment Louis Vuitton a reaprins instant o conversație sensibilă și tensionată: cât de departe merge obsesia pentru silueta perfectă și ce rol joacă, în tot acest context, injecțiile de slăbit. Chiar dacă ulterior s-a clarificat că fotografia fusese modificată digital, reacția publicului a fost una reală și intensă, semn că subiectul este deja inflamabil.

Un utilizator al platformei X s-a declarat șocat, exclamând: ”Și un liliac are mai multă carne pe el”.

În ultimii ani, medicamente precum Ozempic sau Wegovy au devenit un adevărat fenomen. Inițial create pentru tratarea diabetului sau obezității severe, ele au fost rapid adoptate – uneori abuziv – în scopuri estetice. Problema nu este doar medicală, ci și culturală: transformă slăbitul într-o „scurtătură” aparent banală, ignorând complet riscurile.

Efectele secundare nu sunt deloc de neglijat. De la greață severă, vărsături și probleme digestive, până la riscuri mai serioase precum pancreatită sau tulburări metabolice, aceste injecții pot destabiliza organismul. Mai mult, există încă multe necunoscute privind efectele pe termen lung, mai ales atunci când sunt folosite fără supraveghere medicală strictă.

Invitat în podcastul ”Fain și simplu” al lui Mihai Morar, medicul Gheorghe Cerin a fost întrebat ”care este prețul injecțiilor de slăbit”. A răspuns fără să clipească: ”Complicațiile cum e pancreatita. Pancreatita omoară!”.

”Acest stil de medicație (n.red referindu-se la injecțiile de slăbit de pe piață) blochează mișcarea intestinală. Eu mănânc și mâncarea rămâne în stomac. Unde să mai mănânc? Problema este că pancreasul produce niște enzime, această secreție pancreatică râmâne în pancreas și începe să mănânce propriul pancreas.”

Reacțiile online după imaginea cu Kelly Osbourne au fost împărțite. Unii au criticat presupusa utilizare a injecțiilor, alții au apărat-o, iar o parte importantă a publicului a atras atenția asupra manipulării digitale. Faptul că imaginea nu era autentică nu a oprit însă valul de judecăți – ceea ce spune multe despre cât de pregătiți suntem să credem în extreme.

Foto: Instagram

Mai multe pentru tine...