Imagini spectaculoase de la petrecerea de 30 de ani a mezinului lui Adrian Năstase
Mihnea Năstase a fost sărbătorit de familie și prieteni ca la un al doilea majorat, cu o petrecere cu artiști live, la care a cântat și Puya.
Mare petrecere mare în sânul familiei fostului premier Adrian Năstase, care și-a sărbătorit fiul cel mic, pe Mihnea Năstase, la împlinirea frumoasei vârste de 30 de ani. Și, așa cum se obișnuiește la casele mai mari, Mihnea Năstase a avut parte nu doar de o petrecere, ci de-un chef similar unui al doilea majorat, cu masă întinsă, prieteni mulți și artiști care i-au cântat muzică live - printre care și preferatul sărbătoritului, Puya. Toate organizate în atmosfera elegantă și exclusivistă de la Palatul Snagov.
”Mihnea a împlinit 30 de ani și a hotărât să-și serbeze ziua de naștere, la București, alături de prieteni și foști colegi de școală sau de facultate”, ne-a anunțat, pe blogul său, fostul politician Adrian Năstase. ”Îi doresc să-și împlinească dorințele, alături de Corina – soția lui – și să fie sănătos”, a mai scris acesta alături de o fotografie în care tată și fiu apar unul lângă celălalt.
De petrecere s-a ocupat în detaliu Corina, soția lui Mihnea, care și-a dorit o atmosferă boemă, cu masă servită afară, în lumina apusului, și cu decorațiuni care să simuleze cumva atmosfera din Sicilia. Cel puțin, asta ne-a sugerat nouă alegerea tematicii cu portocale și candelabre aurite cu lumânări albe. Cât despre ținutele și fotografiile realizate de sărbătorit și partenera sa de viață, cei doi păreau a fi o pereche de actori desprinsă dintr-un film.
Nelipsiți de la petrecere au fost și Andrei Năstase și soția sa, Bianca, respectiv fratele și cumnata lui Mihnea.
Petrecerea s-a ținut la o zi după ce Adrian Năstase a împlinit 73 de ani, prilej cu care fostul premier a notat pe blogul său: ”Constat trecerea lor, a anilor, dar mă bucur de fiecare zi. Aniversarea are loc în ziua cea mai lungă a anului. Pare și cea mai călduroasă. Cel puțin, până acum. Ne-am adunat, ca de obicei, în familie și am realizat cât de repede cresc nepoții. Am băut o cupă de șampanie și am mâncat o felie de tort. Vorbind cu diverși prieteni, de vârsta mea sau mai tineri, îmi dau seama, tot mai mult, cât de important este să fim sănătoși.”
FOTO: Instagram, adriannastase.ro