Împăcarea anului: Foştii membri Akcent au făcut pace

28 ianuarie 2015   News

Trupa de băieţi a trecut prin multe momente de cumpănă, iar atunci când s-a destrămat, publicul s-a divizat, la rându-i în două tabere. Acum, Mihai Gruia şi Sorin Brotnei nu mai au să-i reproşeze nimic lui Adi Sînă.

Trupa de băieţi a trecut prin multe momente de cumpănă, iar atunci când s-a destrămat, publicul s-a divizat, la rându-i în două tabere. Acum, Mihai Gruia şi Sorin Brotnei nu mai au să-i reproşeze nimic lui Adi Sînă.

La început au fost patru: Mihai, Sorin, Adi şi Marius. După o ceartă zdravănă cu colegii de trupă, Marius Nedelcu a decis să părăsească formaţia şi să se lanseze solo.

Apoi, cei trei rămaşi au dus numele Akcent şi mai departe în lume. Numai că, odată cu faima internaţională, au revenit animozităţile.

Într-un final, Mihai şi Sorin au făcut tabără separată, evoluând acum în formaţia Two, iar Adi Sînă s-a ales cu patentul Akcent.

Conflictul dintre cele două părţi părea insurmontabil, dar iată că cei trei au găsit o cale de comunicare civilizată.

Invitaţi în emisiunea lui Cristi Brancu, Mihai Gruia şi Sorin Brotnei au povestit cum s-au împăcat cu Adi.

„Ne-am întâlnit acum o săptămână în avion. Am stat de vorbă, am povestit mult. Ne-am mutat unul lângă altul în avion. Ne-am întâlnit şi la întoarcere. Nu am mai vorbit de un an şi ceva. Nu suntem animale, suntem oameni. Am intrat în discuţii aprofundate. Ne-am spus punctul de vedere“, a spus Sorin Brotnei la Antena Stars.

„Noi nu ne-am certat niciodată faţă în faţă. El şi-a dorit alt drum, dar nu a ştiut cum să pună problema. Nu cred că a făcut-o din răutate. Poate nici noi nu am procedat corect. El are cariera lui, noi la fel“, a spus şi Mihai Gruia.

Foto: pagina oficială

Mai multe