În culisele celei mai aşteptate comedii româneşti din 2018! Ce spun actorii şi regizorul?

17 septembrie 2018   News

Mult umor, un bărbat la 40 de ani prins între atracţia către tinere şi posibilitatea unei relaţii mature şi un Bucureşţi luminos. Sunt doar câteva dintre atributele comediei “Povestea unui pierde-vară”, regizată de Paul Negoescu. Realizatorii succesului de box-office din 2016 “Două lozuri” revin din 21 septembrie în cinematografe şi promit o porţie sănătoasă de zâmbete şi bună dispoziţie.

Petru (Alexandru Papadopol) este un profesor de matematică ce trăieşte complicate relaţîi amoroase cu diferite femei. Înconjurat de doi prieteni haioşi şi atoatecunoscători, el mai are o problemă serioasă: îl enervează porumbeii care nu-l lasă să doarmă. Detalii picante din culisele comediei româneşti care şi-a propus să ii cucerească pe români în interviul de mai jos.

Alexandru Papadopol (Petru)

1. Filmările arată cadre deosebite cu Bucureştiul. Ai avut vreme să le observi şi să te bucuri de locurile pe care le-ai văzut?

În general, la filmare mai stai cu "rolul”, cu textul, mai repeţi. Nu prea ai timp de contemplare. Ceea ce pot spune este, însă, că îmi place foarte mult Bucureştiul în perioada primăverii, adică atunci cînd am făcut acest film.

2. Trio-ul vostru de băieţi este absolut spumos: Pare că vă şţiţi de o viaţă. Sau chiar vă ştiţi?

Ne-am înţeles bine la filmare. Şi, da, ne ştiam din facultate. Nu am fost colegi de an, dar ne ştiam destul de bine. Oricum, coeziunea echipei şi prieteniile pe platou se nasc şi datorită stării de spirit creată de o poveste bine scrisă.

3. Care a fost cea mai grea secvenţă pe care ai tras-o?

Paradoxal, noi am filmat primăvară că să fie mai cald afară şi să arate bine pomii înfloriţi, sau, mă rog, tot angrenajul cu care vine acest anotimp la pachet. A fost însă foarte frig, mai ales noaptea când trebuia să fim atenţi să nu scoatem aburi pe gură. Într-o noapte a fost cumplit de frig şi ştiu că, pentru prima dată la o filmare, eram aproape să spun că nu mai pot. Nu s-a întâmplat acest lucru, dar eram la limita rezistenţei.

4. Şi ce Dumnezeu tot ai cu porumbeii aia?

Petru este un personaj foarte comod. Printre altele, un somn liniştit îi este foarte necesar. Apanajul confortului:} Porumbeii fac zgomot noaptea. E simplu.

Crina Semciuc ( Sânziana)

1. Există un cadru în film în care mănînci o îngheţată. Şi pare că îţi place tare mult. Aţi tras multe duble la acea secvenţă?

Da, au fost ceva duble, dar nu mă plâng! Hai să spunem că îngheţata are un loc special în inima mea şi mă întorc la ea cu plăcere!

2. Sânziana e diafană şi inocenţa. Dar decisă! Cât de repede te-ai împrietenit cu personajul? Destul de repede, încă de la casting după ce am vorbit cu Paul despre personaj, despre scenariu şi atmosfera pe care şi-o doreşte în film.

3. Cum a fost atmosfera pe platoul de filmare? Câte zile ai filmat?

Nu îmi aduc aminte foarte bine câte zile am filmat, cred că în jur de 16-17 zile au fost. Atmosfera a fost una foarte plăcută, benefică filmării. Paul a reuşit să ne transmită din calmitatea şi buna lui dispoziţie. E plăcut să filmezi când îţi place ce filmezi, când scenariul e bun, regizorul e cu ţine, echipa e relaxată. Îmi amintesc cu mare drag de zilele pe care le-am petrecut pe platoul de filmare la “Povestea unui-pierde vara.”

Paul Negoescu (regizor)

1. Povestea unui pierde-vara are aşa, un aer a la Woody Allen. Să înţeleg că eşţi un fan al acestuia?

Sunt un fan al filmelor lui Woody Allen, mi-au plăcut întotdeauna şi, cu toate că acum are peste 80 de ani, face în continuare filme foarte pline de viaţă. Nu sunt neapărat un fan al persoanei private Woody Allen, mai ales în contextul ăsta #metoo în care ne aflăm, dar în acelaşi timp nici nu cunosc toate (sau suficiente) amănunte că să-l pot judeca. Opera lui însă este, indiscutabil, foarte valoroasă.

2. Scrii şi scenariul acestui film. De unde ţi-a venit ideea?

Ideea să fac un film despre maturizarea târzie a bărbatului nu e nouă, de altfel şi primul meu film (“O lună în Thailanda”) trata, într-un fel, aceeaşi temă, chiar dacă în alt registru decât “Povestea unui pierde-vară”. De data asta am ales să fac o comedie, pentru că personajul principal e, în cazul ăsta, mai în vârstă cu vreo 10 ani decât personajul din “O lună în Thailanda” şi pentru că mi s-a părut că, cu cât e mai în vârstă, cu atât devine mai amuzant şi mai trist în acelaşi timp. Iar contrastul ăsta între amuzant şi trist mi-a permis să fac o comedie în care probabil se vor regăşi destui spectatori. Şi, firesc, multe din situaţiile din film au fost inspirate dimprejurul meu, din situaţii întâlnite de mine sau povestite de alţîi.

3. Cât au durat filmările şi care au fost provocările acestei producţii?

Filmările au durat 25 de zile în aprilie - mai 2017 iar provocările cele mai mari au fost să facem Bucureştiul să arate că un oraş civilizat. Filmul ne arată un Bucureşţi curat, respirabil, liniştit, pe când în realitate ne-am lovit numai de oameni nervoşi şi neprietenoşi, vecini supăraţi, trafic zgomotos, măşini parcate peste tot, cabluri atârnând de oriunde etc. Dincolo de problemele astea care au ţinut strict de filmare, cel mai greu a fost să strângem banii necesari filmării, dar asta e deja o problemă pentru orice film românesc.

Ana Drăghici, director imagine

1. Imaginile cu Bucureştiul din film sunt pline de lumina şi romantism. Aşa simte directorul de imagine oraşul?

Ce e în film nu are legătură cu ce simt eu faţă de Bucureşţi. În film am conturat un Bucureşti idilic, aşa cum mi-aş dori să fie, fără legătură cu realitatea, din păcate. În film e un oraş de poveste.

2. Cum de aţi ales tocmai această profesie, una inedită pentru o femeie?

Nu cred că e inedită pentru femei ci mai degrabă prohibită. Domeniul cinematografiei nu face excepţie când vine vorba despre devalorizarea femeilor. Chiar dacă au fost lucruri în viaţa mea care să mă facă să mă orientez spre imaginea de film, sincer, nu cred că a fost o alegere prea conştientă ci mai degrabă a fost o întâmplare.

3. Care sunt cele mai dificile momente pentru un director de imagine?

Momentele dificile sunt foarte diferite de la proiect la proiect. Pot să fie situaţii în care e nor negru şi tu ai nevoie să fie soare sau e soare şi tu ai nevoie de ploaie. Sunt multe situaţii ce ţin de partea tehnică sau de colaborarea cu restul echipei, dar toate fac parte din adrenalina unei filmări. La ''Povestea unui pierde-vară'' unul dintre momentele dificile a fost o zi în care era nor şi ploua iar în scenariu era o secvenţă cu mult soare. În plus, filmarea era în Piaţa Amzei unde e foarte aglomerat tot timpul şi noi programasem special filmare pe 1 mai când e mai liber, deci era singură zi posibilă de filmare. Genul ăsta de momente sunt destul de stresante.

Mai multe