În pericol! Mandy Moore, nevoită să ceară un ordin de restricţie
Celebritatea are şi părţile ei negative. Una dintre aceste inconvenienţe este faptul că, oricând, te poţi trezi cu o armată de oameni pe urmele tale, încercând să intre cu bocancii în viaţa ta. Şi nu ne referim doar la paparazzi avizi de senzaţional, ci şi la oamenii aceia care dezvoltă adevărate obsesii pentru unele vedete.
Mandy Moore s-a simţit ameninţată de un bărbat care o urmărea
Mandy Moore, de exemplu, s-a procopsit cu un bărbat de 42 de ani, pe nume Salahudin Moultaali, care efectiv o pândea la orice pas. Astfel, după mai multe zile în care acesta a urmărit-o peste tot pe actriţă, Mandy s-a văzut nevoită să le ceară judecătorilor un ordin de restricţie împotriva acelui om.
Mai mult de atât, actriţa de 31 de ani a mărturisit că bărbatul în cauză era destul de violent, stând în faţa casei sale mai multe zile şi scandând lozinci bisericeşti.
Judecătorii i-au dat dreptate lui Mandy
Aşadar, potrivit TMZ.com, Mandy a reuşit să obţină un ordin de restricţie, valabil trei ani, împotriva acelui om care fusese deja de trei ori arestat că a hărţuit-o pe actriţă. ”Spunea că el este Dumnezeu, dar şi Diavolul. Insista că trebuie să vorbească cu actriţa. Moutaali a fost arestat prima oară pe când ţipa şi încerca să-i lase un bilet actriţei, în faţa casei sale.”, a declarat o sursă pentru TMZ.
Potrivit site-ului citat anterior, bărbatul în cauză este obligat să menţină o distanţă de 100 metri faţă de locul în care se afla actriţa, indiferent că e vorba de locul de muncă, casă sau, pur şi simplu, un restaurant în interiorul căruia se află Mandy.
Sursa foto: Hepta