Întâmplarea nefericită care o va urmări toată viaţa pe Valentina Pelinel

15 februarie 2019   News

În 1999, câştiga concursul ”Top Model România” şi-şi lansa cariera în modelling. Au urmat câţiva ani petrecuţi pe catwalk, în New York, şi câteva colaborări cu designeri cunoscuţi de peste Ocean.

Viaţa ei este în lumina reflectoarelor nu doar graţie fostei sale cariere, ci şi graţie mariajelor sale controversate. Cu toate acestea, un amănunt legat de familia Valentinei Pelinel e mai puţin ştiut de lumea întreagă.

E vorba despre faptul că fostul model ar fi trebuit să aibă un frate. Din nefericire, acesta a murit la doar 10 zile după ce a venit pe lume din cauza unor probleme grave de sănătate. ”S-a născut cu un an înaintea mea, tot în decembrie (n.r. ziua ei e pe 8 decembrie), prematur, la şapte luni. N-a apucat să trăiască decât zece zile şi a murit. Şi eu m-am născut tot prematur, la opt luni, iar mama a avut mari emoţii şi cu mine. Durerea a fost foarte mare, ne e greu să vorbim despre asta. Nu am fost niciodată la mormântul lui, nu am vorbit niciodată cu mama despre asta. Îl chema Cristian, pentru că se născuse înainte de Crăciun, dar n-a apucat să fie botezat”, a povestit Valentina, vizibil afectată de această tragedie petrecută în familia sa.

Mai multe