Interviu Olivia Addams: "Când n-am avut aşteptări am primit mai mult decât îmi puteam imagina"

Olivia cântă de la vârsta de 3 ani. Iar acum se mândreşte cu un portofoliu impresionat de piese, scrise şi interpretate, pentru ea sau pentru alţi artişti renumiţi din România. Iată câteva lucruri interesante despre cine este Olivia Addams, dincolo de scenă.

Care a fost prima ta experienţă cu lumea muzicală?

Eu cântam prin casă nonstop, rudele, vecinii, chiar şi străinii le ziceau părinţilor mei să mă dea la un cor sau undeva să fac muzică. Îmi amintesc perfect momentul în care am fost dusă la cor la vârsta de trei ani şi a trebuit să dau un “test”, să vadă profesorii dacă am ureche muzicală. Trebuia să reproduc nişte note cântate la pian şi să bat din palme pe un anumit ritm. Din acea zi au urmat 14 ani frumoşi într-un cor cu care am străbătut lumea şi am rămas cu amintiri superbe.

Cât de greu/uşor este pentru un tânăr la început de drum să pătrundă în această lume minunată?

Pe deoparte mi se pare că în ziua de azi este mai uşor să fii luat în vizor datorită reţelelor sociale. Dacă te duci şi baţi la uşa unui label şi eşti refuzat, este foarte uşor să pui mâna pe telefon, să creezi content şi să strângi o comunitate de oameni, un atuu pe care niciun label nu l-ar neglija mai apoi. Când am întâlnit-o pe Jessie J şi a fost întrebată cum s-a făcut ea remarcată şi ce am putea noi să facem la început de drum, a dat acelaşi răspuns. Ne-a arătat telefonul ei şi ne-a spus că este cea mai mare armă a noastră. “Eu luam telefonul şi mă filmam cântând în dormitor sau pe stradă, am făcut-o până m-a văzut cine trebuie”. Din păcate aceste sociale pot fi văzute cu două tăişuri căci sunt mulţi artişti talentaţi care nu sunt neaparat pasionaţi de această lume online. Astăzi, reţelele sociale  reprezintă mai mult sau mai puţin cartea ta de vizită, iar un tânăr la început de drum care nu reuşeşte să strângă hype în jurul lui, nu cred că va fi luat în considerare pe termen lung de către un label.

Cânţi şi compui muzică. De unde vine inspiraţia?

De la duş, dar nu numai. Inspiraţia vine de peste tot. De curând am fost într-un songwriting câmp internaţional unde am avut plăcerea şi ocazia să văd cum lucrează artişti din afară. Am rămas surprinsă când am văzut lejeritatea şi bucuria cu care intră oamenii în sesiune, se aşează la un pahar de vin, vorbesc despre viaţă şi după 3-4 ore de povestit, sigur a fost o frază din acea discuţie care ţi-a rămas întipărită în minte. Porneşti de la ea. Şi apoi restul piesei se varsă din tine în 10 minute. Job done. Music should be fun to write, asta am învăţat şi înţeles din acest câmp.

Despre ce cânţi în ultima melodie lansată?

Piesa pare extraordinar de veselă. Apoi când am explicat versurile oamenii au avut un moment de pauză şi de gândire. Este vorba despre o fetiţă care la început a crezut în puterea instituţiei, instituţia fiind statul, şcoala, chiar şi familia. A vrut şi şi-a dorit să se simtă protejată de acestea însă, o dată cu trecerea anilor, au fost semne care au arătat că această fetiţă este mai specială. A fost neglijată, marginalizată, neînţeleasă pentru modul în care ea gândeşte, neoferindui-se ajutorul de care avea nevoie în diferite forme. Nedorind să mai trăiască într-o lume pe care nu o înţelege şi în care ea nu este acceptată, fetiţă şi a creat o lume a ei, o bulă roz în care ea să se poată proteja şi în care să nu fie afectată de factorii externi. Din păcate, depresia, anxietatea cât şi multe alte mental health issues, devin tot mai des întâlnite, însă ele rămân un subiect care este luat în râs de mulţi oameni şi tratat cu neglijenţă. Este mult mai uşor când îţi vezi copilul agitat şi că îi este extrem de greu să se concentreze, să îl faci leneş şi prin urmare să-l faci să se simtă vinovat şi nu îndeajuns de bun, în loc să iei în considerare că s-ar putea să aibă ADHD şi să îl duci la un control de specialitate. Este mult mai uşor când îţi vezi un prieten cum spune că nu se simte motivat nici să se dea jos din pat, să îi spui că exagerează şi că ar trebui să se forţeze să gândească pozitiv, în loc să iei în considerare faptul că s-ar putea să fie depresiv şi nici el nu înţelege de ce şi cum. Această piesă este un prim pas pe care doresc să-l fac pentru a creşte awareness ul for mental health. Este un subiect pe care îl iau destul de personal şi consider că este necesar ca lumea să fie cel puţin informată şi de ce nu, dacă nu cer prea mult, mai bună cu lumea din jur. Pandemia ne-a afectat pe toţi, pe diferite planuri, au fost triggere de tot felul, mulţi dintre noi trezindu-ne cu stări de anxietate pe care nici nu ştiam că am putea să le avem vreodată. De aceea consider că acum mai mult ca niciodată, e timpul să fim mai blânzi unii cu ceilalţi, mai iubitori, mai înţelegători, dar şi mai informaţi.

Care este artistul preferat? Şi ce muzică asculţi tu de obicei?

Nu ştiu dacă mai am un artist preferat pentru că la orice artist m-aş uita, pot să îmi imaginez munca ce stă la baza lui şi mă face să mă uit cu respect şi iubire. Nu o să mint, îmi place să ascult piese din playlisturi de genul “future hits” ca să descopăr muzică nouă. În rest, ascult jazz pentru că mă linişteşte.

Ai locuit o perioadă în Germania. Ce ai învăţat din această experienţă? Şi de ce nu ai rămas acolo?

Am învăţat ce înseamnă prietenii adevăraţi. Au trecut 10 ani şi încă ţin prieteniile cu oamenii cunoscuţi acolo. Aş putea vorbi 10 pagini despre experienţa din Germania, cam cea mai complexă din viaţa mea, m-am întors un om pe care lumea nu l-a mai recunoscut. Am învăţat multe, am evoluat şi am păstrat în inima mea tot ce a fost mai bun din experienţă. Nu am rămas acolo dintr-un motiv care acum poate părea stupid şi anume faptul că în România aş mai fi avut doar clasa a 12- a de făcut, dar acolo se făcea şi a 13-a şi abia după se dădea BAC-ul. Plus că eu învăţasem germana destul de bine, dar nu ştiu dacă făceam faţă la BAC- ul nemţesc, mai ales că în urmă cu un an nu ştiam niciun cuvânt în germană. Petrecusem anul într-un satuc, aşa că după liceu ar fi trebuit să mă mut într-un oraş mai mare dacă îmi doream să continui cu muzica. Necunoscând pe nimeni şi nevizualizând cum aş fi reuşit să-mi creez conexiuni şi să fac muzică în continuare, am ales să mă întorc. Am făcut totuşi facultatea şi masterul în germană ca să nu uit limba.

Ai vreun regret până la această vârstă?

Că nu am petrecut mai mult timp cu bunica mea înainte să moară. Am fost ultima persoană pe care a văzut-o. La 10 minute după ce am plecat, a murit. Până atunci strigase după mine să mă vadă. Mi-a rupt sufletul în două.

Unde te vezi peste 10 ani? Care sunt aşteptările tale ca artist?

Am învăţat să nu mai am aşteptări şi să primesc totul cu inima deschisă. Când n- am avut aşteptări am primit mai mult decât îmi puteam imagina. Când am avut aşteptări am fost dezamagită. Peste 10 ani sper doar să fiu mai fericită şi mai liniştită ca acum şi să îmi placă în continuare ceea ce fac.

Care este cea mai mare plăcere a ta?

Să îmi cumpăr flori, să fac oamenii să zâmbească, să îi fac să simtă anumite emoţii pe care eu le transmit prin voce, să mă joc cu Oscar, câinele meu, să merg la film, să-mi cumpăr păturici pufoase şi lumânări parfumate, să simt mirosul de ploaie, cum s-ar zice, micile plăceri ale vieţii.

Ce planuri ai pentru sărbătorile de iarnă? Ce înseamnă Crăciunul pentru tine şi familia ta?

Crăciunul este preferatul meu, sunt îndrăgostită de perioada aceasta a anului, mă pregătesc cum se cuvine cu împodobit, cadouri, mâncare şi voie bună.