Intimi şi drăgăstoşi! Amal şi George Clooney s-au sărutat în văzul tururor la o gală importantă

8 iunie 2018   News

El a fost premiat pentru întreaga activitate cinematografică, iar ea i-a stat alături într-un moment special. Ba mai mult, George Clooney şi soţia sa, mamă a celor doi copii ai săi, au făcut risipă de gesturi intime în public.

foto: GettyImages

Perfecţi împreună.

Amal şi George Clooney s-au prezentat aseară la Gala Afi, în cadrul căreia celebrul actor a fost premiat pentru întreaga carieră cinematografică. El a urcat pe scenă pentru a-şi ridica trofeul pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale, însă nu înainte de a se lăsa sărutat de frumoasa lui soţie, sub privirile tuturor celor prezenţi în sală.

Actorul de 57 de ani şi soţia sa, avocata Amal Alamuddin, au păşit, înainte de festivitatea de premiere, pe covorul roşu al evenimentului, demonstrând ce pereche frumoasă şi elegantă formează. Şi deşi ieri toată lumea a crezut că Amal este însărcinată, afişând o burtică proeminentă, la evenimentul de aseară avocata a demonstrat că a fost o ipoteză falsă. Amal a arătat mai bine ca oricând şi a avut o apariţie extrem de hot într-o rochie de culoare roz pudrat.

Mai multe