Întoarcerea familiei Trump! Donald, tablou victorios alături de ai săi. Chiar și timidul Barron e prezent

6 noiembrie 2024   News

Donald Trump, alături de soția sa, Melania, și de fiul lor, Barron Trump, au pozat deja în învingători la o petrecere electorală care are loc în aceste momente în West Palm Beach, Florida.

S-a întâmplat după ce republicanii au câștigat două state cruciale la alegerile prezidențiale de marți, 5 noiembrie, și anume Carolina de Nord și Georgia, iar Trump se află în acest moment la câteva voturi de un nou mandat la Casa Albă, susținând că aceasta este cea mai mare revenire care a avut loc vreodată în lumea politică.

Momentul adevărului în lupta cu Kamala Harris a venit atunci când cei de la Fox News au anunțat că Trump a câștigat și Pennsylvania, cel mai râvnit stat de către cei doi candidați la președinție. 

„Am făcut istorie cu un motiv în seara asta și motivul este că am depășit obstacole pe care nimeni n-a crezut că am putea să le depășim”, a spus Trump în discursul său victorios, fiind însoțit pe scenă de toată familia sa, inclusiv de fiica sa cea mare, Ivanka, și de ginerele Jared Kushner, care fuseseră absenți în campanie.

Cât despre Melania Trump, aceasta a fost pur și simplu superbă în compleul ei gri, cu taior scurt și fustă midi, care i-au venit ca turnate, promițând, dacă se confirmă victoria soțului ei, o nouă era de ținute șic ale Primei Doamne a Americii.

Pe scenă a fost prezent și fiul cel mai mic al lui Donald, Barron Trump, un tânăr discret pe care mama sa îl protejează foarte bine de ochii indiscreți, ținându-l cât se poate de mult departe de scena publică. 

La fel de înalt ca tatăl său, tânărul în vârstă de 18 ani a apărut pe scena petrecerii electorale într-un costum elegant, bleumarin, în ton cu cel al tatălui său, acesta din urmă completându-și ținuta cu tradiționala cravată roșie, culoarea partidului său.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe