Ipostaze rare. Ryan Gosling, alături de fiica lui cea mare, Esmeralda
Ipostaze rare pentru secretosul Ryan Gosling care îşi ţine viaţa privată departe de ochii publicului sau ai paparazzilor. Înainte de marele eveniment, Oscar, actorul a fost surprins la plimbare, de mână cu fiica sa cea mare, în vârstă de 2 ani, Esmeralda.
Ryan si fiica sa, Esmeralda
Este unul dintre favoriţii la Oscaruri, pentru rolul său din filmul La La Land. Deşi evenimentul va avea loc duminică seara, miercuri, singurul rol pe care l-a jucat actorul a fost cel de tată. Canadianul de 36 de ani a fost surprins de mână cu fiica sa de doi ani prin Los Angeles. Micuţa a fost îmbrăcată într-o pereche de colanţi cu model, cizme cu imprimeu de buburuză şi o jachetă albă. Pe cap, fetiţa lui Ryan a purtat o bentiţă cu urechi de pisică, peste părul şaten.
Esmeralda este fata cea mare a lui Gosling şi a actriţei Eva Mendes, cei doi mai au împreună încă o fiică în vârstă de 9 luni, Amada. Dacă fiica a fost colorată, tatăl a îmbrăcat o pereche de pantaloni negri, o jachetă maro şi pantofi sport de culoare închisă. Actorul şi-a ascuns chipul sub o şapcă de culoare gri. Pentru că dimineaţa şi actorii beau o licoare magică, Ryan a ţinut în mână un pahar de cafea.
Aceasta este printre puţinele fotografii de familie, în ipostaze surprinse de paparazzi, Ryan evitând să îşi facă cunoscute fetiţele, mai mult, nici alături de soţia sa Eva nu a mai fost văzut la evenimente în ultima vreme. Vezi mai multe fotografii cu cei doi aici!
Foto: Hepta