Ispita Irina a fost la un pas să se căsătorească: ”Mi-a pus inelul pe deget”. Ce a dus la destrămarea relaţiei lor?

2 iulie 2019   News

E una dintre ispitele din sezonul curent al emisiunii ”Insula Iubirii”, înscriindu-se în show tocmai pentru a ajuta femeile să deschidă ochii în faţa infidelităţilor iubiţilor lor.

Ispita (23) a recunoscut într-un interviu acordat celor de la spynews.ro că la rândul ei a fost înşelată de cel cu care trebuia să se căsătorească, motiv pentru care a acceptat rolul de ispită. „Am întâlnit pe cineva, mi-a furat minţile, mi-a pus inelul pe deget, m-a cerut de la părinţi, chiar şi de la tatăl meu care este separat de mama, iar la o lună după acest gest, când ne pregăteam de nuntă, l-am prins cu alta. Nu a ştiut să-şi explice gestul. De atunci am mai avut o singură încercare să-mi refac viaţa”.

În viaţa de zi cu zi, ispita este stilist de gene şi consultant estetic. Mama ei a fost cea care a încurajat-o să participe, în calitate de ispită, la show-ul ”Insula Iubirii”. ”Ai mei au avut o căsnicie dificilă. Au stat 17 ani într-o relaţie toxică. Mama a făcut stop cardiac când a aflat că mă duc la Insula Iubirii. S-a uitat la sezonul trei. După ce s-a uitat a zis: mami, du-te, că mi-ar fi plăcut şi mie ca în 17 ani (n.r. căsnicie), cineva să îmi deschidă ochii”, a declarat Irina.

Mai multe