Iulia Vântur, apariție de senzație cu Salman Khan! Nu se mai feresc, după 10 ani de iubire discretă

11 decembrie 2024   News

Cu mare drag și dor în suflet, Iulia Vântur s-a regăsit cu părinții ei și și-a surprins fanii complet, căci a făcut o ”mutare” la care nimeni nu se aștepta.

Este de notorietate discreția cu care a învelit în ultimii ani relația cu starul de la Bollywood, pentru care s-a și mutat în India.

Însă gata cu discreția, Iulia îl prezintă pe starul indian Salman Khan fanilor români, după ce s-a fotografiat cu el și cu părinții ei.

Este cu adevărat un pas important al relației! Nu se mai ascund, iar reacțiile fanilor au fost pe măsură.

”Wowwww, în sfârșit prima apariție împreună, asumați. Mi-ați făcut seara mai frumoasă, am lacrimi de fericire”, a scris o admiratoare din online. ”Mă bucur enorm pentru voi, sunt mândră și fericită că o româncă i-a cucerit inima mărețului actor Salman Khan. Sunt o mare fana și i-am urmărit și ii urmăresc în continuare toate filmele. La cât mai multe poze împreună. PS. La mulți ani tatălui tău!”, le-a urat femeia.

”La mulți ani, tata! Te iubesc și îți mulțumesc. Doi eroi.” - așa a scris vedeta în dreptul imaginii cu ea, tatăl ei și iubitul Salman. Așadar, îl pune pe Khan la același nivel de eroism cu tatăl ei, ceea ce spun atât de multe despre cât de serioasă este iubirea lor.

Iulia Vântur și Salman Khan sunt împreună de mai bine de 10 ani, dar se pot număra pe degetele ocaziile în care cei doi s-au afișat public ca pereche. Recent, au fost zilele de naștere ale părinților Iuliei, sărbătorite una după alta. Blonda a vrut să-i celebreze frumos. I-a invitat pe tatăl și pe mama ei în Dubai, acolo unde era și Salman. S-au pozat toți patru, ca o familie fericită.

Presa indiană a preluat imaginile și a concluzionat că cei doi se îndreaptă spre o relație din ce în ce mai serioasă.

Times of India a scris: "Superstarul de la Bollywood, Salman Khan, s-a trezit din nou în centrul speculațiilor privind căsătoria. Cel mai eligibil burlac de la Bollywood a stârnit zvonuri că, în sfârșit, e gata să se așeze la casa lui cu Iulia Vântur, partenera lui de mai multă vreme".

Foto: Facebook

Mai multe