Iulia Vântur, rol principal într-un film de acţiune

3 septembrie 2019   News

Iulia Vântur face parte din distribuţia serialului de acţiune “Jack Stall Dead”, filmat şi produs la Londra.

Vedeta joacă rolul unei agente secrete de top, JO, care lucrează pentru cea mai mare agenţie secretă a Guvernului, unde se adună cei mai buni profesionişti ai lumii pentru a soluţiona cazuri importante.

Producţia este regizată de Nick Mckinless, care a lucrat la Hollywood filme importante, cum ar fi “Transformers”, “Game of thrones”, “The Fury” sau “Justice League”, şi de Ali Jacko, multiplu campion mondial la kickbox. ''Jo este o femeie puternică, super antrenată, profesionistă de top, cu aptitudini remarcabile, de necombătut, care merge până în pânzele albe pentru a rezolva un caz'', îşi descrie Iulia personajul.

Vântur s-a pregătit intens pentru rol, s-a antrenat fizic foarte mult, a învăţat tehnicile de luptă specifice, iar antrenamentele le-a făcut cu Daniel Lociccero, considerat antrenorul nr. 1 la Hollywood, care a lucrat pentru producţii precum “Mission Impossible”, “Dunkirk” sau “Spiderman”. “M-am antrenat câte 4 ore pe zi, aveam febra musculară şi dureri în tot corpul, încât ridicatul din pat dimineaţa devenise un mare task pentru mine. Am descoperit muşchi în corpul meu de care nu aveam habar. Mi-a plăcut foarte mult să mă pregătesc pentru acest rol, antrenamentul m-a provocat să-mi depăşesc limitele, să accesez acea putere interioară, focusul, disciplina şi un munte de motivaţie. A fost o adevărată lecţie. Aşteptam cu entuziasm fiecare zi de filmare. A fost multă muncă, dar a meritat 100%. Profesionişti de top mi-au apreciat munca, iar asta mi-a dat încredere să  mă perfecţionez şi să devin mai bună. Rolul de action girl mi se potriveşte”, povesteşte Iulia Vântur.

Din distribuţia serialului “Jack Stall Dead” mai fac parte, alături de Iulia Vântur, Ali Jacko, Rohan Marley, fiul legendarului Bob Marley şi Silvio Simac.

Mai multe