Iuliana Luciu, aniversare în izolare: “La anul trebuie să fac două petreceri în una!”

18 aprilie 2020   News

Iuliana Luciu a împlinit 33 de ani în urmă cu două zile, dar de data asta nu s-a putut bucura de o petrecere, pentru că se află în izolare.

Prezentatoarea promite însă să îşi ia revanşa anul viitor.

“33 este doar un număr dar cu siguranţă aniversarea de anul acesta va rămâne specială! La anul trebuie să fac două petreceri în una!  Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile frumoase pe care mi le-aţi trimis!”, a fost mesajul postat de Iuliana pe o reţea de socializare.

Vedeta Tv preferă să păstreze tăcerea asupra vieţii personale, dar recunoaşte că visează la o familie. “Îmi doresc şi eu o familie, îmi doresc copii la un moment dat. Dar nu e greu să faci un copil. Ideea e să-l faci cu cine trebuie. Şi asta cu relaţia e la fel. Nu poţi să intri într-o relaţie doar de dragul de a fi cu cineva, ca să intri în rândul lumii. Bun, hai că fac nişte compromisuri, trec peste orice, mă plictiseşti, nu-mi place de tine, dar cu toate astea, hai să mergem mai departe, să intrăm în rândul lumii. Nu pot. La mine e în felul următor: dacă toată lumea o ia în stânga, eu o iau în dreapta. Mie îmi place să fiu altfel”, mărturisea Iuliana Luciu pentru OK!

Mai multe