Ivanka Trump, o apariţie superbă la o întâlnire de la Casa Albă

4 august 2017   News

Ivanka Trump a afişat, pe 1 august, una dintre cele mai reuşite ţinute ale sale din ultimul timp, după ce Prima Fiică pierdea în mod constant competiţia de stil cu Prima Doamnă Melania Trump.

La o întâlnire cu micii antreprenori americani, care a avut loc în Salonul de Est din cadrul Casei Albe, Ivanka a participat alături de tatăl său, Donald Trump, însă frumoasa femeie de afaceri de 35 de ani a captat toate privirile.

Ivanka şi Donald J. Trump

Ţinuta Primei Fiice a fost foarte cool

Ei bine, Ivanka a arătat foarte şic în ţinuta ei alcătuită dintr-o fustă mulată şi lungă, albă, şi o cămaşă verde, iar coafura acesteia a fost foarte bine aleasă.

Ivanka este, aşa cum bine ştim, consilier al preşedintelui american, rol pe care mulţi i-l dispută, acuzându-l pe Donald de nepotism şi considerând că Ivanka nu merită acest rol important în administraţie.

Ivanka, cu un look desăvârşit

Până una alta, Ivanka nu pleacă nicăieri şi bine face, căci apariţiile sale oficiale ne încântă aproape de fiecare dată.

Foto: Hepta, Facebook

Mai multe