Jamie Foxx a salvat viaţa unui bărbat dintr-o maşină în flăcări - FOTO

20 ianuarie 2016   News

Erou pe marile ecrane, dar şi-n viaţa reală, după ce a salvat viaţa unei persoane implicate într-un accident extrem de periculos, în ziua de luni. Actorul de 48 de ani se afla acasă, când un accident rutier a avut loc aproape de casa lui, în Los Angeles, în care un şofer al unei maşini Toyota Tacoma a lovit o conductă de evacuare şi s-a răsturnat de câteva ori, luând foc în final.

Foxx, împreună cu tatăl victimei, a dat un interviu presei

Aşa arăta maşina după ce a luat foc

Dar victima, pe nume Bretty Kyle, în vârstă de 32 de ani, îi poate mulţumi starului din „Django Unchained” pentru că i-a salvat viaţa, după ce l-a tras din mijlocul fiarelor maşinii în care se blocase, aceasta izbucnind în flăcări. “Jamie n-a ezitat, a alergat imediat spre maşină”, a declarat purtătorul său de cuvânt. “Doi martori care erau aproape de scena accidentului au alergat spre maşina în flăcări, răsturnată, pentru a salva şoferul”, a adăugat un poliţist.

“În timpul în care îl scoteam afară, i-am spus: Trebuie să mă ajuţi să te scot de-aici pentru că nu vreau să te las baltă. Ai îngeri în jurul tău”, a spus Jamie Foxx despre întâmplarea eroică, pentru postul KCAL. El şi un paramedic (aflat în afara serviciului) i-a tăiat centura de siguranţă şi l-au tras afară din maşină. “Nu mi se pare eroic, mi se pare ceva natural… trebuia să fac ceva. Şi a funcţionat”, a adăugat actorul.

Jamie, îmbrăţişat de tatăl victimei

"Iată-l pe tatăl tânărului de ieri. Asta e tot ce contează: că viaţa unui om, a unui fiu, a unui frate a fost cruţată noaptea trecută. Dumnezeu ne îmbrăţişează pe toţi, permanent. Nu există eroi... doar taţi fericiţi", a scris Foxx pe contul de Instagram.

“Când au venit pompierii, un minut mai târziu, au raportat că vehiculul era cu totul în flăcări. Pacientul a fost dus la spital, cu arsuri. Nu mai era nimeni în maşină”, a declarat căpitanul Mike Lindbery de la Departamentul de Pompieri. “A fost un lucru curajos. Rar mai întâlneşti în ziua de azi pe cineva care e dispus să sară în ajutor astfel”.

Şoferul Bretty Kyle a fost dus de urgenţă la spital cu traume majore în zona capului, pieptului, gâtului şi taliei şi s-a constatat că a condus cu viteză foarte mare înainte de accident, sub influenţa alcoolului. El este investigat pentru conducere sub influenţă şi va fi arestat în acest sens.

Mai multe