Jamie Oliver a recunoscut că îşi spionează fetele cu ajutorul unei aplicaţii mobile

19 septembrie 2018   News

Devenit cunoscut la nivel mondial ca fiind unul dintre cei mai buni bucătari pe care i-a avut vreodată Marea Britanie, Jamie Oliver este şi un abonat al tabloidelor, cu sau fără voia lui.

În vârstă de 43 de ani, Jamie Oliver are cinci copii cu soţia lui, Jools, iar trei dintre aceştia sunt fete: Poppy (16 ani), Daisy (15 an) şi Petal (9 ani). Celebrul bucătar este recunoscut pentru grija pe care o are pentru fetele lui, însă recent a făcut o afirmaţie care nu îi face cinste: a recunoscut că îşi spionează fetele!

„Folosim o aplicaţie mobilă prin intermediul căreia vedem unde se află copiii. Eu, Jools, Poppy şi Daisy folosim Life360, prin intermediul căreia vedem unde se află familia“, a spus Jamie Oliver pentru „Woman Magazine“.

Britanicul a continuat afirmând că, dacă fetele lui îi spun că merg într-un loc, iar el vede pe aplicaţie că ele s-au dus în altă parte, atunci există o problemă mare: „Nu doar eu le urmăresc pe ele, ci şi ele mă pot urmări pe mine şi se pot lua de mine dacă îmi conduc maşina cu o viteză prea mare. Este senzaţional“.

Mai multe