Jamie şi Jools Oliver, 18 ani de căsnicie. Ce surpriză plăcută i-a făcut celebrul bucătar soţiei sale

25 iunie 2018   News

În weekend, celebrul bucătar britanic Jamie Oliver a sărbătorit optsprezece ani de mariaj cu femeia care l-a făcut tată a cinci copii. Momentul a fost marcat cu o declaraţie de dragoste publică, adresată lui Jools, şi cu o surpriză bine gândită.

S-au căsătorit acum 18 ani

Jamie Oliver i-a făcut cea mai romantică declaraţie soţiei sale, Jools Oliver, la împlinirea celor 18 ani de mariaj. ”Astăzi, sunt mândru că împlinesc 18 ani de mariaj cu această femeie fantastică. Îţi mulţumesc Jools că eşti sufletul meu pereche în această călătorie nebună numită viaţă. Ce mai călătorie! Îţi mulţumesc că mi-ai fost alături, că ai văzut lucrurile pe care eu nu le-am văzut. Îţi mulţumesc pentru că mă iubeşti, că eşti cea mai bună soţie şi pentru că eşti cea mai minunată mamă a celor cinci copii preţioşi. Te iubesc atât de mult! Acum încetează să te uiţi la Insula Iubirii şi caută-mă în grădină pentru a-ţi da cadoul aniversar. Grăbeşte-te! Te iubesc, Jamie”, este declaraţia publică a lui Jamie faţă de soţia sa, Jools.

Surpriza lui n-a rămas fără ecou, Jools declarându-şi sentimentele, la rându-i, pe o reţea de socializare. ”Aniversare fericită sufletului meu pereche, omul cu care vreau să mă trezesc zi de zi. Persoana care încă îmi face inima să bată numai când îi văd numele în telefon. Când am mai mare nevoie de tine, tu eşti aici. Când mi-e frică, tu eşti aici să mă linişteşti. Când sunt obosită, faci o cafea al naibii de bună. Ai face orice pentru noi şi ceeea ce iubesc cel mai mult la tine este că mă faci să mă simt iubită. Te iubesc mai presus de orice”, a fost răspunsul lui Jools.

Jools şi cei cinci copii

Amintim că Jamie şi Jools s-au căsătorit pe când aveau 25 de ani, deşi erau împreună de mai mulţi ani. În prezent, au 25 de ani de relaţie şi 18 de căsătorie. Sunt părinţii a cinci copii: Petal Blossom, Daisy Boo, River Rocket, Buddy Bear şi Poppy Honey.

Mai multe