Jane Fonda s-a despărţit de iubitul Richard Perry
Un an nou, un drum nou în viaţă! Aceasta este lozinca după care Jane Fonda (79) şi Richard Perry (74) par să se ghideze. Cei doi au decis să se despartă după opt ani petrecuţi împreună, deşi nimic nu părea să le zdruncine fericirea!
foto: getty
Jane şi Richard s-au despărţit după opt ani de relaţie
Nefericita veste a fost confirmată, în mod oficial, chiar de către mogulul Richard Perry, pentru publicaţia ”Us Weekly”. Acesta a declarat că s-au despărţit, într-adevăr, dar că au rămas ”foarte apropiaţi”. ”Vorbim tot timpul. Totul este foarte amical. (...) Nu e o despărţire, este o întorsătură către altă direcţie în viaţa noastră. Urăsc să spun că relaţia noastră amoroasă s-a încheiat. Suntem, cu siguranţă, buni prieteni care fac o grămădă de lucruri împreună. Ne pasă unul de altul, dar relaţia noastră amoroasă este pusă, temporar, pe pauză, căci, după cum ştiţi, ea s-a rededicat activismului (n.r. propagandă activă în serviciul unei doctrine politice, al unui partid, etc.).
Amintim că actriţa câştigătoare a unui premiu Oscar şi Richard s-au cunoscut în 2009, dar nu s-au căsătorit niciodată. Asta deşi relaţia lor părea a fi una de succes. Vorbind despre iubitul său, Jane a declarat pentru „The Sun”, în 2012, că viaţa ei sexuală nu putea fi mai minunată de atât. ”Singurul lucru pe care nu l-am cunoscut în această viaţă este intimitatea cu un bărbat. Îmi doream cu disperare să descopăr asta înainte să mor. Şi s-a întâmplat cu Richard. Adesea, când fac dragoste cu el, îl vad pe el care a fost acum 30 de ani”, declara actriţa acum cinci ani. De curând, cei doi au listat locuinţa comună din Beverly Hills, pe care au cumpărat-o în 2012, contra sumei de 13 milioane de dolari.
Cei trei soţi ai lui Jane Fonda: Roger, Tom şi Ted
Jane Fonda a fost căsătorită anterior cu Roger Vadim, Tom Hayden şi Ted Turner.