Janet Jackson îşi relansează cariera cu un omagiu adus lui MJ la 10 ani de la moartea sa. Uite cât de specială a fost relaţia celor doi fraţi!
Cântăreaţa de 52 de ani se pregăteşte să susţină primul ei concert în Marea Britanie din ultimii 8 ani, la numai câteva zile de la aniversarea a 10 ani de la dispariţia lui Michael Jackson, care s-a petrecut pe 25 iunie 2009. Iar momentul ales nu e nicio coincidenţă, cei doi fraţi având, pe timpul vieţii lui, o relaţie foarte apropiată. Cel puţin până la un punct…
Janet Jackson va urca pe scena Glastonbury pentru a-şi susţine primul concert după 8 ani de absenţă în faţa publicului britanic. Iar show-ul ei va avea loc la numai câteva zile după aniversarea de 10 ani de la moartea regretatului ei frate, Michael Jackson.
Conform celor scrise de The Sun, cântăreaţa susţine că spectacolul de la Worthy Farm îi va relansa cariera, lucru pe care şi-l dorea foarte mult. Iar faptul că a ales să urce pe scenă la numai câteva zile de la aniversarea a 10 ani de la moartea fratelui ei, nu este deloc o coincidenţă! Janet îi aduce astfel un omagiu binemeritat celui care a plecat prematur din viaţa ei şi pe care l-a iubit în ciuda divergenţelor pe care le-au avut la un moment dat.
La începutul anilor ’90, cei doi fraţi aveau numai cuvinte de laudă unul pentru celălalt. Michael spunea despre Rhythm Nation că este un album genial şi că îşi exersa paşii de dans pe muzica surorii lui. Iar ea, când i-a înmânat premiul Grammy, nu putea fi mai mândră de realizările Regelui Pop.
După dispariţia lui, pe 25 iunie 2009, Janet i-a spus lui Oprah că nici măcar nu se mai putea uita la fotografiile cu el. timp de două luni, a evitat presa cu totul, a renunţat la televizor şi la radio, numai ca să nu mai audă şi să mai vadă imagini cu fratele ei dispărut prematur dintre noi. A recunoscut, în primul ei interviu de după moartea lui Michael, că nu mai vorbise cu fratele ei de câţiva ani buni. Doar la tribunal, când a fost acuzat de agresiune sexuală asupra unor minori, i-a fost alături împreună cu restul familiei lor.
Dar răcirea relaţiei nu era numai vina ei. Vădit afectat de acuzaţiile aduse, Michael şi-a propus singur un exil din SUA şi s-a distanţat chiar şi de cei mai apropiaţi oameni din viaţa lui, printre care s-a numărat şi Janet. De fapt, Regele Pop nu mai ştia nimic despre cea care-i fusese poate cea mai apropiată dintre fraţi… La un moment dat, a văzut pe stradă un poster al filmului Why Did I Get Married şi s-a întrebat atunci cum de numeni nu-i spusese şi lui că Janet juca în acea peliculă.
Totuşi ce s-a întâmplat mai exact între cei doi fraţi, care fuseseră atât de apropiaţi în copilăria lor? De ce s-a distanţat el de ea şi de ce a contribuit ea la defăimarea lui, recunoscând public faptul că Michael era dependent de droguri în ultimii ani ai vieţii lui?
Ce-i drept, Michael avea o dependenţă cruntă de pastile de tot felul, lucru care i-a cauzat şi moartea la numai 50 de ani. După ce divorţase de Lisa Marie Priesley şi după ce a filmat videoclipul Scream (la finalul anilor ’90) cu sora lui mai mică, s-a adâncit în dependenţa sa de analgezice şi i-a îndepărat din preajma sa pe toţi cei care se opuneau noului şi autodistructivului său stil de viaţă.
„Pentru voi, Michael era o legendă muzicală, pentru noi, era familie”, a spus, la un moment dat, Janet, care a detaliat relaţia specială pe care a avut-o cu fratele ei mai mare. La 14 ani, Janet avea grijă de Michael zi de zi: “Făceam cumpărături pentru el, îi spălam hainele şi îi curăţam pantofii. Când mama era plecată din oraş, îmi spunea că mă lasă pe mine responsabilă şi să am grijă de Michael.” Iar ea bifa toate aceste activităţi zilnice fără să protesteze. De fapt, o apropiau mai mult de fratele care avea să ocupe un loc special în sufletul ei. “Ţin minte cât de mult ne-am distrat în 1995, când am filmat pentru Scream. Ne organizam zilele împreună şi nu ne mai săturam unul de altul!”, povesteşte vedeta cu emoţie în glas.
La fel de mare impact a avut şi ultima întâlnire a celor doi fraţi, cu o lună înainte ca el să moară: “Ultima dată când am fost împreună, el a râs atât de mult, încât i-au dat lacrimile.” Iar, în 2002, când trecuseră deja câţiva ani de la dispariţia lui MJ, Janet a ţinut să precizeze anumite lucruri despre familia ei: “Am fost foarte apropiată de fraţii mei în copilărie. De fapt, eram atât de apropiată de ei şi le duceam dorul atât de mult când erau plecaţi în turnee, încât ajungeam să mănânc excesiv pentru a umple golul lăsat de absenţa lor în viaţa mea…” Ce să mai spunem de golul lăsat de dispariţia prematură a lui Michael din viaţa ei?!
La înmormântarea lui Michael Jackson