Jennifer Lawrence porneşte un război la Hollywood!
Actriţa a stârnit valuri de rumoare la Hollywood, adunând nume mari ale Cetăţii Filmului de partea sa în această luptă pe care a început-o în mediul virtual. Despre ce este vorba?
Jennifer a postat o scrisoare deschisă pe site-ul prieteni sale, Lena Dunham (lennyletter.com), luând atitudine împotriva unei discriminări practicate la Hollywood căreia ea însăşi i-a căzut victimă. Astfel, Lawrence a folosit informaţiile pe care le-a descoperit cu stupoare în urma atacului hackerilor din Coreea de Nord asupra sistemului informaţional folosit de Sony Pictures. E ceea ce s-a numit dosarul Sony Hack, care a scos la iveală peste 30.000 de documente din 170.000 de e-mailuri. Aşa a aflat Jennifer că ea a fost plătită mult mai puţin decât colegii ei de sex masculin pentru prestaţia din filmul "American Hustle".
"Când s-a petrecut atacul hackerilor asupra Sony, iar eu am descoperit ce diferenţă mare era între salariul meu şi cel al persoanelor dotate cu penis, nu m-am supărat pe cei de la Sony Pictures. M-am supărat pe mine însămi fiindcă eşuasem ca negociator şi nu dorisem să mă lupt prea mult pentru nişte milioane de dolari în plus, de care, sincer, datorită celor două francize în care am jucat, n-am nevoie. Dar nu cred că sunt singura femeie cu această problemă", a punctat Lawrence, subliniind faptul că la Hollywood, chiar şi la cel mai înalt nivel, actriţele sunt mai prost plătite decât actorii. Tocmai de aceea, Jennifer a urmat şi pasul doi în lupta sa: ea a pus piciorul în prag şi a cerut un salariu mai mare decât colegul ei, Chris Pratt, pentru blockbusterul "Passengers". Rezultatul: Pratt va fi plătit cu 12 milioane, iar ea cu 20! Printre cei care o susţin public pe Jennifer în acţiunea sa se numără Emma Watson, dar şi Bradley Cooper, chiar unul dintre actorii plătiţi mai bine decât ea pentru "American Hustle". "Lumea e plină de problema dublului standard în toate domeniile. Acesta este doar un aspect", a concluzionat Bradley.
Foto: WENN