Măiestria italiană a fost omagiată impecabil de inegalabila Jennifer Lopez, care a făcut SENZAȚIE în Taormina cu rochia ei Dolce & Gabbana
J Lo are o viață super activă. Diva se simte minunat în Europa. De la Paris, a ajuns la Londra, unde a participat la finala Wimbledon, iar din Marea Britanie s-a îndreptat spre mult iubita sa Italia.
Cele mai recente imagini cu ea sunt cuceritoare. Artista a apărut cu rochie de basm, care întruchipează indubitabil, încă o dată dacă mai era nevoie, măiestria italiană.
Luni, Dolce & Gabbana a readus strălucirea și glamour-ul acasă, în Taormina, Sicilia, invitând vedete, editori și prieteni ai casei de modă să asiste la prezentarea lor Alta Moda 2026. Printre invitații prezenți s-a numărat nimeni alta decât Jennifer Lopez, care a stat în primul rând, într-un ansamblu personalizat din două piese, care întruchipa atât ce e mai bun din moda „Made in Italy” lucrată manual, cât și decadența caracteristică D&G.
Ținuta a inclus o rochie lungă, sirenă, fără bretele din colecția Alta Moda de anul trecut, prezentată pe antica Via Sacra din Forumul Roman. Piesa a fost brodată manual cu detalii de paiete aurii și acoperită cu rubine, smaralde și safire, rezultând un ansamblu absolut regal care arăta perfect pe corpul lui Lopez.
Echipa a asortat rochia cu o pelerină asortată cu cristale, confecționată cu o căptușeală de mătase aurie și un guler înalt, pe care vedeta l-a lăsat desfăcut pentru a dezvălui stratul de dedesubt.
Efectiv, ca o crăiasă din povești, cu rochie bătută cu pietre și conduri așișderea.
Atenția pentru detalii a fost maximă. Vedeta a arătat spectaculos.
Aici a stat lângă o altă celebritate, răsfățata Italiei, Monica Belluci.
Inclusiv coafura amintește de zeițele romane. Împletitura șic a găzduit pietre, cristale și flori, într-o demonstrație de feminitate absolută.
Jennifer Lopez se simte minunat în Sicilia, lucru pe care l-a dezvăluit pe pagina sa oficială de Instagram.
În ceea ce privește ansamblul spectaculos de seară, Jennifer Lopes și-a accesorizat apariția cu o serie de detalii uluitoare, inclusiv o geantă mini Sicily aurie și pantofi cu toc aurii brodați cu cristale. Stiliștii Rob Zangardi și Mariel Haenn au selectat bijuterii decadente cu rubine, inclusiv cercei suplimentari pe care stilistul Justine Marjan i-a folosit pentru a împodobi un coc împletit cu coroană.
Pe lângă împletiturile în stil zeiță ale lui Marjan, echipa de creație glamour a cântăreței a dat lovitura. Tom Bachik a desăvârșit modele vintage baroce pentru unghii, în timp ce make-up artistul Rokael Lizama i-a realizat un machiaj discret, impecabil.
Foto: Instagram