Jennifer Lopez, de la familista dedicată la colecţionara de toyboys

8 aprilie 2017   News

Joacă în liga celor mai tari artişti ai momentului, dar şi la capitolul amoros e campioană. A trecut de la romantica fără scăpare la familista dedicată şi la colecţionara de toyboys. Iar acum vrea să intre într-o altă ligă, de mână cu jucătorul NFL Alex Rodriguez – la rândul lui, un as în sport, dar şi într-ale amorului.

E un suflet tânăr şi neliniştit, pasional şi fără inhibiţii. Pentru Jennifer Lopez, ajunsă la 46 de ani, iubirea n-are vârstă. Cel puţin, asta reiese din şirul amorurilor ei derulate de-a lungul celor trei decenii trăite în lumina reflectoarelor.

Povestea lui Jennifer Lynn Lopez începe în Bronx, în mijlocul unei familii modeste de portoricani care visau ca măcar una dintre cele trei fiice ale lor să spargă bariera socială. Având mereu asta în gând, Jenny, fiica mijlo­cie a lui Guadalupe şi a lui David, s-a încris la colegiu şi, la doar 19 ani, lucra la un notariat public. Dar visa în secret la o carieră artistică, astfel că-şi plătea singură cursurile de dans, mergea la castinguri şi performa în cluburile din Manhattan. După luni întregi petrecute la audiţii pentru roluri de dansatoare, a început să filmeze pentru diverse videoclipuri pentru MTV, a fost backup dancer pentru New Kids on the Block şi a debutat în televiziune în In Living Color, într-un sitcom transmis între 1991 şi 1993. Apoi, a devenit dansatoare în trupa lui Janet Jackson, apărând în videoclipul That’s the Way Love Goes. Vocea pe care şi-a format-o încă din copilărie s-a făcut auzită abia în ’97, când a jucat rolul regretatei artiste sud-americane Selena într-un film care i-a adus nominalizarea la Globul de Aur pentru mai bună actriţă într-un musical/comedie.

David Cruz

Plecată de acasă de la 18 ani, din cauza ma­mei sale care nu era de-acord ca ea să conti­nue să bată la porţile showbizului, lui Jenny îi era greu să păstreze relaţia cu primul ei iu­bit, David Cruz, de care era îndrăgostită de la 15 ani. Legătura lor a rezistat, totuşi, până în 1994, când au hotărât să rămână doar amici. „Îmi este un bun prieten şi probabil mă cu­noaşte mai bine ca oricine“, crede J.Lo despre cel care i-a fost alături timp de zece ani.

Ojani Noa

După despărţirea de David, ea s-a ataşat de Ojani Noa, un chelner cubanez pe care l-a cunoscut într-un restaurant din Miami. La scurt timp, acesta a cerut-o de soţie în mijlocul unui ring de dans dintr-un local din San Antonio. Nunta lor a avut loc în februarie 1997, dar mariajul lor s-a destrămat după doi ani. Iar Ojani, care a asistat la boom-ul cari­erei soţiei sale din 1999, când şi-a făcut de­butul în muzică cu albumul On the 6, premiat cu şase discuri de platină, a vrut să profite de pe urma relaţiei lui cu noua revelaţie latino. Iniţial, Jennifer l-a ajutat cu serviciul, angajân­du-l ca manager al restaurantului ei deschis în Pasadena. Numai că, după ce Ojani a încercat de mai multe ori să ofere tabloidelor deta­lii picante despre căsnicia lor, a fost nevoită să-l dea afară. Şantajată constant de Noa cu publicarea unei cărţi intitulate Cum m-am în­surat cu Jennifer Lopez: Povestea lui Ojani şi a lui J.Lo, cântăreaţa l-a acţionat în instanţă şi a obţinut un ordin judecătoresc care i-a interzis acestuia s-o publice. După alţi doi ani, Ojani a vrut să realizeze chiar şi un film despre via­ţa lui alături de J.Lo, dar a fost oprit şi obligat să plătească daune de 10 milioane de dolari. Ameninţarea cu caseta video în care diva apa­re goală e, însă, la fel de actuală...

Puff Daddy

Imediat după divorţ, interpreta hiturilor Waiting for Tonight şi If You Had My Love a ajuns în braţele lui Puff Daddy (Sean Combs, n.r.), despre care Lopez avea să spună, mai târziu, că a fost primul bărbat care i-a fost in­fidel: „Devenisem isterică, plângeam nonstop, viaţa mea o luase razna!“. Relaţia lor nu s-a terminat, însă, pentru că l-ar fi prins cu o altă femeie, ci pentru că s-a trezit implicată într-un incident armat într-un club, în urma căruia rapper-ul american a fost reţinut de poliţie pentru posesie ilegală de armă.

Cris Judd

Filmările pentru videoclipul piesei Love Don’t Cost A Thing aveau să i-l scoată în cale pe Cris Judd. Convinsă că el e jumătatea ei, Jennifer a ajuns din nou la altar pe 29 septem­brie 2001. Doar că, după nici un an, şi-a dat seama că s-a grăbit. „Credeam că o căsnicie e doar despre iubire. Credeam că învăţasem lecţia după primul mariaj. Îl iubesc încă pe Cris, este unul dintre cei mai buni oameni. Nu mi-a fost uşor să plec, dar, pur şi simplu, nu aveam ce ne trebuia să fim căsătoriţi“, dezvă­luia artista într-un interviu, după ce se afişase deja la braţul lui Ben Affleck, care o cucerise la prima vedere pe platourile de filmare de la Gi­gli. „Bennifer“, cum i-a numit atunci presa, şi-a anunţat la scurt timp logodna, ea primind cel mai faimos inel cu diamant roz, în valoare de 1,2 milioane de dolari. Însă nunta, anunţată cu mult tam-tam în 2003, a fost anulată cu doar câteva zile înainte, când cel mai bun prieten al lui Ben, Matt Damon, a anunţat că mirele a dispărut fără urmă. Rănită, artista a refuzat mult timp să ofere vreo explicaţie, dând, însă, vina pe presiunea exercitată de tabloide. „Până atunci, nu mi-a mai frânt nimeni inima în acest fel. Mi-am făcut atâtea speranţe şi vise... Am su­ferit enorm. Atunci când cineva îţi face asta în văzul tuturor, n-ai cum să nu te schimbi radical“, povestea ea ani mai târziu.

Ben Affleck şi Jennifer Lopez

Alinarea şi-a găsit-o în braţele unui amic mai vechi, cântăreţul Marc Anthony, cu care lansa­se în 1999 piesa No me ames. De dragul ei, Marc şi-a părăsit nevasta, pe Dayanara Torres, o fostă Miss Univers care-i dăruise doi copii. Din cauza scandalului iscat, dar şi de teamă să nu rămână iar singură, Jennifer n-a confirmat relaţia. Dar totul a fost finalmente oficializat prin căsătoria lor pe 5 iunie 2004 – la doar patru zile după di­vorţul lui Marc de Dayanara! Ghinionul a lovit din nou, iar filmul cu nunta lor privată a fost fu­rat de doi bărbaţi, care le-au cerut un milion de dolari ca să n-o facă publică – un caz rezolvat, în cele din urmă, tot de o curte judecătorească. Iar în 2008 apăreau pe coperta revistei People, într-un pictorial de familie alături de gemenii lor, Emme şi Maximilian. „Abia când am deve­nit mamă am înţeles ce e dragostea adevărată, pură şi necondiţionată“, declara ea la acea vre­me. S-a dovedit, însă, că nici cântăreţul sud-american n-a fost „the one“, despărţirea lor fiind anunţată în vara lui 2011.

Marc Anthony şi Jennifer Lopez

După cel de-al treilea divorţ, Jennifer Lopez s-a reinventat total, revenind în prim-planul muzicii de top, dar şi pe copertele revistelor de scandal. Şi-a strigat libertatea în Let’s Get Loud şi a revenit On the Floor cu o nouă poveste de dragoste, pe care a cântat-o în I’m Into You. O flacără care s-a aprins între ea şi un dansator din trupa sa, Casper Smart, care a atras rapid atenţia tuturor. După Demi Moore, care a dat tonul curentului „cougar“ în 2003 cuplându-se cu Ashton Kutcher, iar apoi Halle Berry cu fotomodelul Gabriel Aubry în 2005 ori Ma­donna cu Jesus Luz în 2009, Jennifer Lopez se ralia, la sfârşitul lui 2011, trendului de „femei prădătoare“ afişându-se cu acest tânăr core­graf, care la vremea aceea avea doar 24 de ani. „Jennifer este dulce, amuzantă, plăcută şi gra­ţioasă. Nu-ţi poţi dori mai mult. Este frumoasă“, spunea el des­pre iubita sa celebră. De cealal­tă parte, ea susţinea că „papi“ Casper a ajutat-o să se vindece după suferinţa din căsnicia cu Marc Anthony. Iar imaginile cu ei doi şi cu gemenii pe plajă, ca o adevărată familie, păreau să întregească tabloul după care artista tânjea. Şi o vreme chiar părea să le meargă! Totuşi, dife­renţele sociale, financiare şi de vârstă dintre cei doi şi-au spus, până la urmă, cuvântul în 2014, când cuplul a intrat în derivă. După o scurtă despărţire, J.Lo i-a mai dat o şansă junelui Casper, mărturi­sind că: „Sunt unul dintre acei oameni căro­ra nu le place singurătatea. Nu mi-e ruşine să recunosc acest lucru. Cred că trebuie să ne asumăm ceea ce suntem.“ În primăvara lui 2015, Jennifer avea parte de o nouă de­cepţie, aşa cum reieşea mai târziu dintr-un interviu acordat revistei People: „A trebuit să-mi promit că voi rămâne singură. Niciun flirt, nu mai vreau! Nu mai vreau niciun băr­bat“, spunea cea care dorea, la acel moment, să se dedice profesiei şi creşterii copiilor. „Înainte mă temeam să nu rămân singură. Astăzi mi-am găsit echilibrul, datorită co­piilor“, declara ea la începutul lui 2015. Tot atunci aflam că Jenny from the Block suferă de lipsa încrederii în sine încă din copilărie şi că nevoia de validare din partea persoane­lor din jur a făcut-o să se arunce prea repe­de în relaţii nepotrivite. Cumva, însă, Casper a îmbunat-o şi de această dată, iar relaţia a continuat, chinuit ce-i drept!, până vara tre­cută, când ruşinea de-a fi înşelată a fost mai mare decât teama de singurătate, iar Jenni­fer l-a dat afară din casa şi din viaţa ei când l-a prins cu o altă femeie – căci dansatorul nu era tocmai smart, nefiind la prima aba­tere! „Nu a fost nimic dramatic şi au ajuns la acest consens în termeni decenţi. Pur şi simplu, relaţia lor a ajuns la un sfârşit. Vor rămâne prieteni şi se întâlnesc în continu­are, dar nu mai formează un cuplu. A fost o despărţire amiabilă“, dădea asigurări o sursă din anturaj.

Casper Smart

Lecţia cu privire la alegerile nepotrivite n-a ţinut nici de această dată, de vreme ce la sfârşitul lui 2016, diva latino îşi trecea în palmares un alt tinerel: pe rapperul Drake. După câteva săptămâni de tatonare, ea a con­firmat relaţia pe covorul roşu de la premiile Grammy. „Îl iubesc pe Drake. Este atât de strălucitor şi de talentat“, i-a spus ea lui Ryan Seacrest de la E! Entertainment Television. Întrebată dacă între ea şi Drake au existat „scântei creative“ în timp ce lucrau la melo­dia pe care au realizat-o împreună, Jennifer a răspuns categoric: „Ne-am simţit minunat. Îl iubesc atât de mult!“. Vorbe care au lovit-o direct pe Rihanna, fosta iubită a rapperului, care s-a simţit trădată aflând că a fost atât de repede înlocuită şi, mai ales, cu o rivală de asemenea calibru. Dar a fost, totodată, şi o declaraţie care punea capăt speculaţiilor cum că J.Lo s-ar fi întors în braţele lui Marc Anthony.

Jennifer Lopez şi Drake

De câteva săptămâni, noul iubit al acestei hot latino chick se spune că ar fi jucătorul de baseball Alex Rodriguez (41), la rândul lui cu origini dominicane şi sangre caliente, dar şi un A-lister în materie de datinguri.

Jennifer Lopez şi Alex Rodriguez

Cei doi sunt cunoştinţe mai vechi, cam de prin 2005, când diva latino şi soţul ei de la acea vreme, Marc Anthony, au participat la meciul Yanke­es cu Mets. Jen nu era interesată de alţi băr­baţi, iar Alex era cât se poate de căsătorit cu Cynthia Scurtis, care îi dăruise deja doi copii, Natasha (12) şi Ella (9). De fapt, după divorţul de Cynthia, în 2008, A-Rod a cunoscut o „re­lansare“ pe piaţa celor mai doriţi burlaci din America, nu numai pentru că era cel mai bine plătit jucător de baseball din istorie (semnase în 2007 un contract de 275 de milioane $ pen­tru 10 ani), ci şi pentru că a devenit, pentru câteva luni, partenerul Madonnei. Iar de-aco­lo a început un adevărat şir de cuceriri „pe alese“ din lista de top a Hollywood-ului: cu Kate Hudson s-a iubit în 2009, pe Cameron Diaz a avut-o alături din 2010 în 2011 şi părea chiar că va ajunge din nou la altar, pentru ca în 2012 să fie văzut în compania lui Demi Mo­ore. Şi, dacă J.Lo n-ar fi fost „prinsă“ de fani că a dat like unei fotografii de-ale lui Rodri­guez, când anunţa că a devenit comentator sportiv pentru Fox Sports, probabil că am fi aflat mult mai târziu despre relaţia lor. Cei doi s-au revăzut la o zi de naştere a unui prieten comun în februarie şi apoi la show-ul ei din Las Vegas. După care „el i-a cunoscut fami­lia, iar ei îi place la nebunie că este tată“, ne asigură o sursă apropiată celor doi. Hollywo­odLife.com plusează, spunând că artista „e îndrăgostită până peste cap de Alex şi crede că este bărbatul perfect şi sufletul ei pereche“ – asta după un weekend în doi în Bahamas. Ulterior, au fost văzuţi împreună la Los An­geles, când A-Rod a participat la unul dintre concertele ei, şi la o cină romantică la Casa Tua, unul dintre restaurantele exclusiviste din South Beach, Miami. „Jennifer strălucea şi era ultra-sexy“, spune un martor care i-a vă­zut stând la masă trei ore, într-un tete-a-tete la lumina lumânărilor. „Când n-o mângâia pe spate, îi atingea gâtul şi se topea în ochii ei“, spune acesta despre A-Rod. „La un moment dat, i-a dat să mănânce cu furculiţa din porţia lui de tagliatelle.“ Chiar şi aşa, niciunul din­tre cele două staruri nu a confirmat relaţia, cu toate că prietenii divei vorbesc deja des­pre planurile măreţe pe care aceasta le are cu Alex şi o sfătuiesc să nu se înfierbânte atât de repede. „Când vine vorba de iubire, J.Lo nu se poate abţine să se poarte ca o romantică in­curabilă şi să se viseze din nou mireasă. Dar e mult prea devreme şi s-ar putea alege din nou cu inima rănită.“ Însă, aşa cum o ştim pe Jennifer, va trăi la maximum fiecare moment şi va risca, aşa cum a făcut-o întotdeauna, să-şi ofere inima pe tavă. E în felul ei de-a fi, e în sângele ei. „Când iubesc, iubesc până la epui­zare. Altfel n-aş fi eu, nu m-aş simţi vie.“

foto: guliver/getty

Mai multe