Jennifer Lopez nu îl poate uita pe Ben Affleck. Artista vorbeşte şi în izolare despre actor şi inelul pe care i l-a dăruit
Ea o actriţă de succes, înzestrată de Mama Natură cu toate cele necesare. El un actor şarmant, care ocolise alte colege de platou, pentru că găsise ce căuta. Jennifer Lopez şi Ben Affleck erau în urmă cu câţiva ani cel mai invidiat cuplu de la Hollywood. Părea că nimeni nu va reuşi să îi despartă vreodată.
Logodna lor din 2002 a captat toată media, asta pentru că Ben i-a oferit un inel de logodnă inedit, dar şi extrem de scump. Bijuteria avea şase carate şi strălucea într-o mie de nuanţe de roz. Affleck pusese deoparte în jur de 1,2 milioane de dolari pentru minunăţia cu care avea să o lase fără cuvinte pe Jennifer.
Totuşi, asta nu i-a ajutat să-şi păstreze relaţia pentru tot restul vieţii. Cei doi şi-au spus brusc ''Adio!'' în 2004, iar cea mai afectată de această despărţire pare că a fost actriţa, care spera să ajungă cu chipeşul actor şi la altar. După Ben, cântăreaţa a fost căsătorită cu un cântăreţ celebru ,Marc Anthony, cu care are doi copii, gemeni, iar acum este logodită cu fostul sportiv Alex Rodriguez.
Cu toate acestea, peste momentele de atunci, Jennifer nu poate trece nici astăzi. Actriţa se pare că îşi aminteşte cu admiraţie de vechiul ei inel de logodnă, chiar dacă soarta nu a fost niciun moment zgârcită cu trăirile ei.
Acum, în perioada de izolare, Lopez i-a acordat un interviu lui Zane Lowe. În timpul materialului, artista a declarat că adoră inelul primit de la Ben, dar şi faptul că l-a obţinut. Affleck a apărut în discuţie când a fost întrebată ce face în carantină şi cum îşi petrece timpul. Cântăreaţa a mărturisit că se uită cu copiii la un film în care joacă Barbra Streisand, pe care a cunoscut-o în timp ce era logodită cu Ben.
“Am întâlnit-o cu ani în urmă la o petrecere de la Premiile Oscar. În acel moment eram logodită cu Ben Affleck, care îmi oferise un inel cu un diamant roz. Barbra a venit la mine, mi-a admirat bijuteria şi m-a întrebat despre ea. Ea avea o pasiune pentru diamante, dar eu nu ştiam asta”, a explicat Lopez.
Affleck s-a căsătorit la un an de la despărţirea de Jennifer cu o altă actriţă, Jennifer Garner. Cei doi au împreună trei copii, dar au divorţat în 2018. Pe de altă parte, Jennifer pare să aibă noroc cu diamantele. În 2019, ea a primit un frumos inel de logodnă de la actualul iubit. Bijuteria de 15 carate valorează peste un milion de dolari.