Jennifer Lopez, spectacol total în Capri. Ben Affleck continuă să fie un tată model în SUA

1 august 2022   News

La doar două săptămâni de la nunta surpriză din Vegas, unde starurile au spus ”Da” în cadrul unei ceremonii simple organizată la Little White Wedding Chapel, viața continuă pentru ei fără prea mari schimbări.

În afară de o săptămână de miere la Paris, amorezii nu au fost văzuți luând vreo pauză. Căci în plin sezon estival, J Lo a făcut spectacol în Capri, în cadrul unui concert de caritate organizat pentru UNICEF.

Că a fost senzațională, nici nu mai adăugăm, a făcut ce știe ea să facă cel mai bine: show total.

Este prima ieșire pe scenă de când a devenit doamna Affleck, 19 ani mai târziu de cât își plănuieseră inițial.

Ben rămâne un tată devotat și s-a văzut și de ce s-a reîntors din Europa: actorul a fost fotografiat petrecând timp cu mezinul pe care îl are cu Jennifer Garner. S-a dus glonț în America pentru a sta cu el, ocazie cu care s-a văzut și cu fosta soție, surprinsă udă pe tricou, după o joacă neprogramată cu fiul lor, la piscină.

Departe de strălucirea lui J Lo, Garner este mama clasică, amuzantă, jucăușă și gospodină. În urmă cu câteva zile, a postat o rețetă de brioșe cu mere, să fie desertul cu care l-a așteptat pe Ben Affleck din luna de miere?

Foto: Profimedia

Mai multe