Jessica Alba: după divorț apare mereu soarele. Bărbatul cu 11 ani mai tânăr cu care a început o relație

29 iulie 2025   News

Jessica a surprins pe toată lumea la începutul acestui an, când și-a anunțat despărțirea de soțul ei, Cash Warren, după 17 ani de căsnicie.

O căsnicie care părea a fi fost pentru totdeauna, cu atât mai mult cu cât a fost încununată de trei copii frumoși: fiicele Honor, de 17 ani, și Haven, de 13 ani, și fiul Hayes, de șapte ani.

N-a fost să fie așa, iar actrița în vârstă de 44 de ani nu numai c-a pus stop unui mariaj confortabil, ba chiar a înflorit după divorțul de Cash Warren, arătând sexy și disponibilă. În aceste condiții, Alba n-a rămas mult timp singură, iar cel mai recent a fost dezvăluit și numele bărbatului care-o face din nou fericită.

Într-adevăr, Jessica se întâlnește cu actorul Danny Ramirez, care este cu 11 ani mai tânăr decât ea, urmând să împlinească 33 de ani în luna septembrie. Cei doi și-au confirmat relația recent, pe 25 iulie, atunci când au fost surprinși sărutându-se în Los Angeles. 

Danny, născut în Chicago, Illinois, dar cu origini columbiene și mexicane, este cel mai cunoscut pentru rolurile sale din Universul Marvel, mai exact din serialul Disney+ The Falcon and the Winter Soldier și din filmul Captain America: Brave New World. În prezent, chipeșul actor se află în plin proces de filmare pentru Avengers: Doomsday, care urmează să fie lansat pe 18 decembrie 2026.

Cei doi au fost dați de gol prima dată de paparazzii publicației TMZ, după ce vedeta a fost surprinsă alături de un bărbatul misterios care a însoțit-o în Cancun. Alba și Danny Ramirez au petrecut timp împreună în stațiunea din Mexic și s-au întors la Los Angeles cu un avion American Airlines, fiind recunoscuți când și-au făcut apariția în aeroport.

Alba a stârnit speculații despre o nouă relație romantică încă din luna mai, atunci când a fost văzută ținându-se de mână cu un bărbat într-un parc din Londra. Nu se știe cu siguranță dacă partenerul de atunci al actriței era tot Ramirez, însă sunt mari șanse ca povestea lor să fi început de ceva timp.

"A primit multă atenție după divorț"

Cu toate acestea, reprezentanții Jessicăi au ținut să precizeze pentru revista People că actrița nu se întâlnește cu nimeni „serios”. „A primit multă atenție după divorț. Este flatată și cu siguranță se bucură de statutul de femeie singură”, a dezvăluit o sursă din interior. „A ieșit la niște întâlniri, dar nu e nimic serios - e concentrată pe ea și pe copiii ei. Nu este interesată de o relație în acest moment”, a adăugat sursa.

Pare că vedeta trăiește o a doua tinerețe, fiind cât se poate de „încântată” să se întoarcă la actorie, pe care o abandonase în favoarea familiei, și așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu Orlando Bloom la noul lor proiect, The Mark. „Este într-o perioadă excelentă. Este încântată să se întoarcă la filmări. Face ceea ce iubește și îi păstrează aproape pe cei dragi”, a mai declarat sursa revistei People.

În ianuarie anul acesta, Jessica a depus cererea de divorț, iar Cash i-a răspuns cu documente identice. Surse apropiate foștilor soți au declarat presei americane că lucrurile s-au desfășurat „extrem de amiabil” între Jessica și Cash, iar procesul de divorț n-a devenit unul complicat. Amândoi au solicitat instanței custodia fizică și legală comună a celor trei copii ai lor. Averea lor netă cumulată a fost estimată la circa 723 de milioane de dolari, cu venituri de 623 de milioane de dolari generate de compania de frumusețe Honest, a Jessicăi, în timp ce marca de îmbrăcăminte Pair of Thieves a lui Cash a fost estimată și ea la 100 de milioane de dolari.

Jessica a dat de înțeles și în trecut c-ar exista probleme în mariajul ei și al lui Warren, recunoscând în 2021 că au devenit ca niște „colegi de cameră”. Alte surse au fost și mai explicite, susținând că Alba era din ce în ce mai dezamăgită din cauza soțului ei, care devenise leneș și delăsător.

„Prioritățile lui Alba s-au schimbat”, a explicat o sursă după ce actrița a demisionat din funcția de director de creație al Honest, în aprilie 2024, dar a rămas în consiliul de administrație al companiei. „I s-au deschis ochii. Este o femeie cu adevărat puternică și vrea să fie cel mai bun exemplu pentru copiii ei.”

Cel mai probabil, vedeta vrea să recupereze acum cei 20 de ani probabil plictisitori pe care i-a petrecut în relația cu fostul ei soț. Până la urmă, de ce nu? Jessica e hot, bogată și celebră și vrea să se distreze cât de mult se poate. Suntem curioși cum a primit Cash această nouă relație a fostei sale soții, pe care, una peste alta, a iubit-o foarte mult...

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe