Jessica Alba, o gravidă cool la un eveniment alături de familie. Mai are foarte puţin şi naşte!
Fără îndoială, ea este una dintre cele mai cool gravide de la Hollywood, iar asta a demonstrat şi cu ocazia celui mai recent eveniment public la care a participat. Însărcinată în ultimul trimestru cu cel de-al treilea copil al său, Jessica Alba a fost radiantă la un eveniment la care a participat alături de familie. Îmbrăcată într-o rochie până la glezne gri închis şi cu un blazer bordo pe deasupra şi încălţată cu o pereche de sandale cu toc foarte înalt, actriţa a dovedit că ultimele zile de sarcină pot fi stilate.
Jessica îl va aduce pe lume pe cel de-al treilea copil al său cu soţul Cash Warren, primul băieţel al familiei, aşa că este vorba de câteva zile până când familia lor va fi alcătuită din 5 membri. Nu ştim dacă vor avea surpriza să petreaca Crăciunul sau Anul Nou în această formulă, căci Jessica se preconizează că va naşte cel târziu în luna ianuarie.
Jessica Alba şi Cash Warren aşteaptă primul lor băiat, dar actriţa nu renunţă la apariţiile publice. Duminică, întreaga familie a fost prezentă la un eveniment dedicat părinţilor şi copiilor, iar cei 4 au fost superbi. Îmbrăcaţi casual şi cu zâmbetul pe buze, Jessica, soţul Cash Warren şi fiicele Honor Marie (9) şi Haven(6) s-au fotografiat împreună. Mai mult, asemănarea dintre fiica cea mare a Jessicăi şi actriţă este de-a dreptul izbitoare. Honor Marie îi seamănă foarte mult celebrei sale mame, aşa că nu ar fi de mirare ca băieţelul ce va veni pe lume în curând să moştenească şi el trăsăturile actriţei în vârstă de 36 de ani.
Foto: Hepta, Instagram