Jim Carrey, sub masca comediei: „Sunt fermecător, dar mă îndop cu Prozac“

Cine este Jim Carrey? Un star dedicat entertainin­gului de masă, care-a transfigurat personaje ale societăţii în caricaturi lunatice, dar deloc amuzante pentru elita criticilor. O subestimare pe care nu o merită. Jim Carrey nu este un pilon al comediei, ci al tragicomediei. Şi-a ales orbeşte cele mai stupide personaje pe care le-a interpre­tat inedit, ca pe nişte măscărici moderni, atrâgându-şi eticheta de comediant co­mercial, lipsit de simţul umorului auten­tic, fin (Ace Ventura, Dumb and Dumber, Bruce Almighty). Dar această alură de actor lipsit de geniu e lovită de forţa lui neprevăzută de-a trece la extreme, lă­sându-se absorbit de unele roluri mar­cate de dileme existenţialiste, sufocate de epifanii bizare (Eternal Sunshine of the Spotless Mind, The Truman Show, The Number 23). Un paradox ce dovedeşte chiar… geniul său!

„Fac doar lucruri care nu s-au mai vă­zut sau făcut vreodată!“. Şi pe bună drep­tate. Chiar şi banalul

, deşi pare a fi povestea a doi tăntălăi, Car­rey insistă asupra substratului psiholo­gic, existenţialist, despre inocenţa acelor oameni înainte de apariţia ego-ului.

(

, 2004), acest bărbat extrem de timid, care iubeşte şi nu este iubit, simţind adeseori la fel, atunci când nu este „on“, rol care l-a ajutat să înţelea­gă multe dintre despărţirile prin care a trecut. În fond, mare parte din viaţa sa s-a luptat cu depresia pe care în copilărie a înăbuşit-o cu umor, singura lui cale de comunicare.

Înainte de-a începe să facă stand-up la 15 ani, James Eugene Carrey, născut pe 17 ianuarie 1962, obişnuia să-ncalţe pantofii de tap şi să urce pe măsuţa de cafea, la miezul nopţii, în cazul în care părinţii lui, Kathleen Oram şi Percy Carrey, aveau nevoie să fie înveseliţi. „Mereu am încercat să o fac pe mama să râdă când era bolnavă sau deprimată sau orice“. La şcoală, învăţătorul îl lăsa să-şi amuze colegii doar dacă era cuminte la ore. O pasiune precoce, ieşită din comun, inspirată de schimonoselile şi comportamentele celor dragi lui, dar mai ales ale tatălui său, pe care îl considera „un desen animat viu“.

„Tata era un muzician care a preferat un job mediocru pentru a-şi întreţine copiii. Când şi-a pierdut serviciul, viaţa noastră s-a destrămat. Am trecut de la «cla­sa inferioară» la «săraci». Locuiam într-o rulotă“, povestea Carrey într-un interviu pentru Inside the Actors Studio despre momentul în care a fost nevoit să lucreze ca paznic la fabrica Titan Wheels, la 15 ani, pentru a-şi întreţine fa­milia. Şi, astfel, să renunţe la liceu. Carrey avea să treacă de la agonie la extaz: un an mai târziu, în 1979, începe să facă improvizaţii la un club de stand-up din Toronto, cu sprijinul tatălui, urmând ca peste alţi trei ani, să se mute la Hollywood. Aici, ca tânăr comediant anonim, trăieşte o depresie majoră, în care doar vizualizarea – tehnică de-a vizualiza lucruri pozitive – i-a menţinut ambiţia. „Mi-am scris un cec de zece milioane de dolari, i-am pus data de Ziua Recunoştinţei, 1995, şi l-am pus în portofel“, povestea el într-o emisiune cu Oprah, în 1997, despre nopţile în care pleca cu maşina spre dealurile hollywoodiene şi medita asupra vieţii. „Apoi, chiar înainte de Ziua Recunoştinţei din 1995, aflasem că voi lua zece milioane de dolari pentru

. Am luat cecul şi l-am pus în sicriul ta­tălui meu, pentru că era visul nostru împreună“.

Succesul a venit odată cu rolul din In Living Color, dar nu era ceea ce-şi dorea Carrey. El dorea să facă film, iar asta a făcut odată cu rolul lui Ace Ventura şi Masca – care i-a adus câteva nominalizări la Globul de Aur. Cu toate că devenise un star de comedie foarte iubit, frica de-a se împotmoli în personaje stupide l-a împins spre roluri obscure, precum Riddler, în Batman Forever (1995), şi cel al unui tip singuratic, labil psihic, în comedia satiră The Cable Guy (1996), care i-a şi adus cea mai mare sumă plătită unui comic, dar şi critici dure. Acum încep depre­siile să-şi facă apariţia mai serios, care aveau să-l treacă zeci de ani prin medicaţie. Depresii de care, spune el, s-a vindecat prin meditaţie şi experienţe spirituale. Carrey

s-a revanşat cu un rol aparent comic, al unui bărbat care descoperă că viaţa sa e doar un reality-show, în The Tru­man Show (1998) – interpretarea şi substratul filmului i-au adus Globul de Aur. Anul următor avea să bifeze încă un rol greu, cel al comediantului Andy Kaufman, în Man on the Moon, personaj care l-a absorbit şi deprimat atât de mult, că la filmări nu răspundea la propriul său nume. A şi făcut în aşa fel încât să fie lovit – aşa cum Kaufman a fost lovit de Jerry Lawler în direct, într-o emisiune a lui David Letterman. Încă un Glob de Aur. A urmat existen­ţialistul Eternal Sunshine of the Spotless Mind şi thrillerul The Number 23 (2007) – care, mai degrabă, a şocat cu un Jim Carrey transpus într-un personaj mâncat de parano­ia. Nu departe de viaţa reală...

La 53 de ani, deşi şi-ar fi jurat că nu va face acelaşi gen de film vreodată, l-am văzut în continuarea Dumb and Dumber To, fiind în cărţi şi una a aventurilor lui Ace Ventura. „Pentru mine, fiecare film e diferit, iar meto­da mea se schimbă permanent“, explică actorul într-un interviu de anul trecut, pentru www.denofgeek.com. În prezent, chiar dacă unii critici nu îi validează umo­rul – motiv pentru care nu a luat niciun Oscar –, lumea încă râde cu lacrimi la comediile lui. Sunt o moştenire cu dublă semnificaţie a unui frumos învins, care a preferat să facă oamenii să râdă. „Scopul meu e să uit de durerea de-a trăi. Uită de durere, ia peste picior durerea, redu-o. Şi râzi!“.

Relaţii

Tot filmele l-au ajutat să-şi întâlnească iubirile din viaţa reală: la 21 de ani, a avut o relaţie cu marea cântăreaţă Linda Ronstadt, timp de opt luni, dar cea cu care urma să se căsătorească pentru prima oară avea să fie fosta actriţă Melissa Womer, cu care are singurul lui copil, o fiică, Jane, în vârstă de 27 de ani. Căsnicia cu actriţa nu a durat mai mult de opt ani, însă… Starul de comedie avea să se îndrăgostească de colega lui din Dumb And Dumber, Lauren Holly, dar şi mariajul acesta a durat doar un an. În 2000, a avut o relaţie scurtă, dar pasională, şi cu Renée Zellweger, cu care-a jucat în Me, Myself and Irene şi cu care s-a şi logodit. În mod neaşteptat, Carrey a trăit o idilă destul de lungă, timp de cinci ani, cu modelul Jenny McCarthy, care s-a încheiat în 2010. Nici acum nu visează la o altă căsnicie, când chiar el a mărturisit că nu crede într-o singură iubire şi în niciun caz într-una mai lungă de zece ani. În prezent, s-a recuplat cu make-up artistul irlandez Cathriona White, cu care a mai avut o relaţie cu năbădăi în 2012. Însă nici acum, Jim nu este şi familistul convins la care ne-aşteptam. În fond, familia lui e publicul.

foto: guliver/rex features, photoland/corbis images, hepta