John Galliano, înjurat pe aeroportul din L.A.
Celebrul designer nu a avut parte de o primire prea călduroasă pe aeroportul LAX, la întoarcerea de la clinica de dezintoxicare The Meadows, din Arizona, unde şi-a petrecut ultimele săptămâni. Cineva din mulţimea
Celebrul designer nu a avut parte de o primire prea călduroasă pe aeroportul LAX, la întoarcerea de la clinica de dezintoxicare The Meadows, din Arizona, unde şi-a petrecut ultimele săptămâni.
Cineva din mulţimea care l-a asaltat la poarta sosirilor i-a strigat: „Rasistul dracului!”. Galliano a ieşit în mare grabă din aeroport, ignorând întrebările reporterilor. Designerul de 50 de ani trece prin cea mai grea perioadă, după ce a fost concediat de casa Christian Dior din cauza crizelor antisemitice pe care le-a făcut în barul parizian La Perle. Galliano riscă până la şase luni de închisoare, după ce în luna februarie a atacat-o verbal pe Geraldine Bloch (35), spunându-i „Jidancă împuţită, ar trebui să fii moartă!” şi ameninţându-l cu moartea pe iubitul acesteia, Philippe Virgitti (41), de origine asiatică. După ce acest scandal a izbucnit în presă, imaginea designerului a mai primit o lovitură, cu un filmuleţ dat publicităţii, în acelaşi bar La Perle, din octombrie 2010, în care Galliano se lansează într-o tiradă antisemitică şocantă.
Foto: Northfoto