John Kennedy Jr., o viaţă controversată şi o dispariţie cu multe semne de întrebare. Care a fost ultimul său vis

Pentru americani, fiul lui JFK a fost un fel de figură regală şi sex simbol în acelaşi timp. Dar şi un vis prezidenţial, ce încă fascinează mai ales pe fondul unei Americi ce tocmai iese din haotica eră Trump. Juniorul ar fi avut 60 de ani acum, iar noi dezvăluiri despre viaţa lui ne arată ce l-a împins spre zborul său fatal.

Dispariţia tragică a tânărului Ken­nedy Jr., care avea doar 38 de ani când s-a prăbuşit cu avionul în Oceanul Atlantic în vara lui 1999, continuă să suscite întrebări. A luat atunci cu el încă două vieţi: cea a soţiei sale, Carolyn, şi a cumnatei sale, Lauren Bessette, alături de care se îndrepta spre nunta verişoarei lui, la Martha’s Vineyard. Zborul acela fatal a frânt trei vieţi şi a alimentat teoria blestemului abătut asupra familiei Kennedy, lovită de mai multe morţi tragice. Privind, însă, în urmă asupra vieții Juniorului, am putea spune că blestemul a însemnat, mai degrabă, presiunea numelui Kennedy și obsesia care i-a dominat pe bărbații din această familie, aceea de a de­monstra uneori mai mult decât puteau duce.

John a fost primul bebeluş crescut pe cu­loarele Casei Albe - primul copil care s-a as­cuns de-a buşilea în biroul Oval, întrerupând şedinţele tatălui său. Avea doar 3 ani atunci când tatăl lui a fost asasinat în Texas. Astfel că foarte devreme a simţit presiunea de a călca pe urmele lui JFK. Fotografia micuţului salu­tând sicriul în care se afla trupul tatălui său a rămas întipărită în memoria americanilor. Toate speranţele şi aşteptările au fost atunci transferate asupra lui, iar el a purtat această povară întreaga lui viaţă. Cinci ani mai târziu, unchiul lui Robert era asasinat în timpul cam­paniei electorale pentru Casa Albă. „E greu de imaginat ce se întâmplă cu psihicul unui copil ai cărui tată şi unchi mor la fel - sunt ucişi în acelaşi mod“, comentează, pe bună dreptate, biograful lui, Randy Taraborrelli. Este foarte posibil ca Juniorul să fi asociat Casa Albă toc­mai cu imaginile acestea tragice, iar cariera politică să fi însemnat pentru el o ameninţare. Dar fineţurile psihologice nu au fost nicioda­tă punctul forte în familia Kennedy, dominată de ambiţii grele. Astfel că Juniorul era întrebat adesea, încă din copilărie, despre viitoarea lui carieră politică, după cum scrie Doug Wead, autorul cărţii All the President’s Children: „Cei din jur îl asaltau cu întrebarea: Tu când vei candida la preşedinţie? Tu când vei deveni preşedinte? Familia i-a aşezat foarte devreme pe umeri imensa povară de a duce mai depar­te moştenirea politică a tatălui său, candidând pentru Biroul Oval.“ Văduva Jacqueline Ken­nedy s-a mutat într-un apartament luxos din Upper East Side Manhattan, acolo unde el a crescut alături de sora lui, Caroline. Chiar şi la şcoală presiunea continua pentru el. „Copiii mergeau după el şi la toaletă, doar ca să se zgâ­iască la el“, îşi aminteşte pentru The Washin­gton Post Jim Bailinson, cel care i-a fost prieten şi coleg de şcoală.

Tocmai din dorinţa de a rupe regulile bă­tute-n cuie ale familiei sale, John nu a vrut să studieze la Harvard, ca tatăl şi bunicul lui, alegând Brown University. John avea alte gânduri decât ceea ce se aştepta de la el, era un spirit liber, care îşi dorea propria viaţă. Un fost apropiat al familiei îşi aminteşte că mama lui, Jacqueline Kennedy, care a murit în 1994, se vedea adesea nevoită să sune decanul de la Brown University unde el studia, implorându-l să nu-l excludă din facultate. Asta pentru că John lipsea de la cursuri şi examene şi prefera să facă altceva cu timpul lui: se distra cu pri­etenii, ieşea cu fete sau organiza evenimente caritabile. „Îi plăcea să muncească, dar şi să se distreze, însă nu se dădea în vânt după şcoală“. Mama îl salva mereu, însă, şi, într-un fel, era băiatul mamei. Cuvântul lui Jacqueline atârna greu chiar şi atunci când era vorba despre iu­bitele lui. Ulterior, a studiat şi Dreptul în New York şi s-a angajat la procuratura din Manhat­tan. Visase să devină actor, dar pentru că fusese descurajat de mama lui, era atras de glamourul actriţelor, cu câteva dintre ele având relaţii.

John a avut idile cu vedete ca Sarah Jessica Parker şi Daryl Hannah, dar când a fost vor­ba despre Madonna, Jacqueline nici n-a vrut să audă de ea și l-a influențat să încheie cât mai repede această relaţie. În schimb, când a cunoscut-o pe Carolyn Bessette, care era PR Calvin Klein, la un eveniment de modă, totul s-a schimbat. John s-a îndrăgostit până peste cap, iar tânăra blondă părea să fie şi pe gus­tul familiei sale. Cei doi au început o relaţie în 1994, atunci când el se pregătea şi de lansarea revistei lui, George, un mix de politică şi modă, cam cum se balansa şi viaţa lui între cele două sfere. John şi Carolyn s-au căsătorit în 1996 şi deşi şi-au găsit sfârşitul doar trei ani mai târ­ziu, au fost trei ani extrem de intenşi, în care au fost avid urmăriţi de presă. Erau un fel de cuplu regal al Americii, cu o dragoste furtu­noasă. Fiindcă pe cât de mult se iubeau, pe atât de multe probleme aveau, care le măcinau căsnicia. Despre iubirea lor s-au scris fluvii - despre certurile lor, despre dorinţa lui neîm­plinită de a avea un copil, despre faptul că nu ştiau încotro se îndrepta mariajul lor.

Faptul că John a luat micul dejun, în ziua de dinaintea ultimului său zbor, cu fosta lui iubită, modelul Julie Baker, spune multe despre starea fragilă a mariajului său. Dar şi despre starea fragilă a psihicului lui când s-a urcat la bordul avionu­lui. Ceea ce a contribuit la eroarea de pilotaj care a dus la prăbuşire. Şi n-a fost doar asta. Realitatea era că însăşi dorinţa de a pilota ve­nea din nevoia disperată de independenţă, de a demonstra că poate realiza lucruri cu care să-şi impresioneze familia. Iar această ambiţie l-a şi împins să piloteze în condiţii neprielnice - pe timp de noapte şi ceaţă - asta deşi cu o noap­te înainte nu se odihnise suficient, pentru că petrecuse alături de prieteni până la ora două. Ambiţia lui a fost cu atât mai crâncenă cu cât nu era un pilot experimentat. Îşi luase licenţa doar cu un an înainte şi avea doar 350 de ore de zbor la activ, dintre care doar 100 de ore ne­asistat. Majoritatea acestui timp a fost oricum la bordul unui Cessna 182 Skylane - abia apoi a trecut la Piper Saratoga, un avion mai rapid şi complex, cu care zburase doar 36 de ore, dintre care mai puţin de 15 ore neasistat şi mai puţin de zece ore pe timp de noapte.

Altfel spus, experienţa lui era minimă, dar ambiţia maxi­mă. Acea ambiţie marca Kennedy - dublată de nesomn, condiţii neprielnice şi o stare psihică nefavorabilă. Avem aici toate ingredientele unei tragedii. Mai dureros pentru publicul american este că înainte de accident, John începuse să vorbească despre... intrarea în politică. Final­mente, nereuşind să găsească satisfacţia vi­sată în viaţa personală, începuse să crea­dă că destinul împlinirii lui putea fi tot în politică. Şi că oricât ar fi fugit de acel drum, poate aceea era calea care îi era dată. John se confesase apropiaţilor că se gândea să o ia treaptă cu treaptă până la candi­datura la preşedinţie. O dezvălu­ire dureroasă pentru americanii care se întreabă cum ar fi fost ţara lor cu un astfel de preşedinte, care acum ar fi avut 60 de ani.