John Travolta, despre căsnicia cu Kelly Preston: „Scientologia ne ţine împreună”

21 iunie 2011   News

Celebrul actor a declarat, în cadrul unui interviu acordat revistei „Extra”, că biserica îl apropie foarte mult de soţia sa şi le salvează efectiv mariajul. John Travolta a acceptat să discute despre starea în care se află în momentul de faţă căsnicia lui

Celebrul actor a declarat, în cadrul unui interviu acordat revistei „Extra”, că biserica îl apropie foarte mult de soţia sa şi le salvează efectiv mariajul.

John Travolta a acceptat să discute despre starea în care se află în momentul de faţă căsnicia lui. „Comunicarea este esenţială, iar biserica reuşeşte să ne ţină împreună. Când avem probleme, mergem acolo să le discutăm. Aproape la fiecare şase luni, ne ducem să trecem în vedere ceea ce simţim şi gândim, să descoperim care ne sunt aşteptările, dorinţele, nevoile, în caz că am uitat de ele sau nu primim de la partener ce ne dorim. În mod cert, copiii ne-au apropiat şi ei foarte mult şi ne ţin împreună”, a declarat actorul într-un interviu pentru publicaţia „Extra”. Nu prea par a fi cuvintele unui bărbat îndrăgostit lulea de soţia lui, nu?

Mai multe