Jojo, şase ani de iubire cu Paul Ipate. Cum au sărbătorit cei doi

16 iulie 2020   News

Jojo şi Paul Ipate au sărbătorit şase ani de relaţie. Cei doi actori au ales să bifeze acest eveniment la Sfântul Gheorghe, asta după o vacanţă de neuitat în Grecia. 

“Cu ocazia faptului că am aniversat şase ani împreună, am dat o fugă până la Sfântu’ cu Paul Ipate. Azi dimineaţă i-am făcut lui Paul o surpriză: s-a trezit în pat cu patru pui de pisică! Ne-am hotărât să adoptam doi! Bine... eu si Achim ne-am hotărât, Paul încă nu ştie ce să facă”, a mărturisit Jojo.

Actriţa îi e recunoscătoare jumătăţii sale pentru aceşti ani de vis.

“Când l-am întâlnit pe Paul nu îmi imaginam că este posibil să găsesc un partener de viaţă cu care să am atâtea lucruri în comun. Un om care să ne iubească pe mine şi Achim pâna la cer şi după, care să fie în stare să meargă pâna la capătul lumii pentru noi. Nu credeam că poţi rade la fel zile în şir şi ani în şir şi că iubirea se poate transforma în ceva şi mai puternic pe măsură ce trec anii”. 

Mai multe