Jorge, din nou tată: „Este primul nostru bebe împreună“
Ecografia copilului celor doi
Călătoresc foarte mult, au joburi solicitante şi fiecare are un copil dintr-o căsnicie anterioară. George Papagheorghe - pe Karina (din prima căsătorie), care împlineşte 8 ani în luna noiembrie, iar Ramona - pe Ilinca, o fetiţă de 14 ani.
Pentru cei care se întrebau dacă George şi soţia sa se gândesc serios să aibă un copil împreună, acum a venit vestea cea mare, pe care cuplul a anunţat-o în exclusivitate, în emisiunea lui Cătălin Măruţă, de la Pro TV. Cei doi se pregătesc să devină părinţi şi sunt în culmea fericirii.
Frumoasă jumătate a artistului, Ramona, în vârstă de 43 de ani, este însărcinată în aproape patru luni şi radiază de fericire.
George, Ramona şi copiii lor
"Mă simt foarte norocos, dar în acelaşi timp am şi emoţii. Este primul nostru bebe împreună şi familia se măreşte. Suntem foarte fericiţi. E încă o dovadă a faptului că dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, se împlineşte. Doar cu credinţă am reuşit! Le ţinem pumnii tuturor celor care îşi doresc să devină părinţi, dar nu au reuşit încă. Le trimitem multă energie pozitivă şi gânduri bune. O să fiu tată de 3 copii! Asta mă sperie cel mai tare", a glumit artistul, postând pe pagină să oficială de Facebook şi un selfie cu el, soţia să şi ecografia bebeluşului.