José Carreras divorţează de a doua soţie

1 decembrie 2011   News

Tenorul spaniol a anunţat că se desparte şi de cea dea-a doua lui nevastă, Jutta Maria Jäger, cu care a fost căsătorit timp de cinci ani.

Tenorul spaniol a anunţat că se desparte şi de cea dea-a doua lui nevastă, Jutta Maria Jäger, cu care a fost căsătorit timp de cinci ani.

„Ţinând cont de interesul pe care îl arată mass-media, ţinem să vă informăm că acum am stabilit de comun acord să divorţăm. Relaţia dintre noi se bazează, şi aşa va fi şi pe viitor, pe respect, afecţiune şi prietenie. Din respect pentru intimitatea noastră, nu vom da nicio altă declaraţie presei. De asemenea, rugăm să ne fie respectate aceste clipe dificile pentru noi“, au anunţat José Carreras şi Jutta Maria Jäger într-un comunicat de presă.

José Carreras va împlini 65 de ani luni, pe 5 decembrie, şi se afla la al doilea mariaj. Zvonuri privind iminenta despărţire de stewardesa cu 15 ani mai tânără decât el au apărut de ceva timp. Acum, ele au fost confirmate. Încă o poveste de dragoste s-a dovedit incapabilă să reziste probei timpului. Chiar dacă este vorba despre una frumoasă, cu o relaţie secretă începută într-un avion, în 1985.

Tenorul spaniol a mai fost căsătorit cu Mercedes Pérez, între 1971 şi 1992, împreună cu care are doi copii, Albert (38) şi Júlia (33).

Foto: El País

Mai multe