Justin Timberlake a compus muzică pentru fiul său

13 octombrie 2016   News

Discret cu viaţa sa personală, artistul nu dă, de obicei, detalii despre familia lui, însă, zilele trecute, a făcut o excepţie în timpul emisiunii “Today”, când a recunoscut că fiul lui are un impact major asupra muzicii pe care o compune.

Despre muzică şi filme poate vorbi întruna în public, însă nu şi despre viaţa sa de familie, pe care încearcă să o ţină departe de curiozitatea presei. Cu toate astea, Justin a “scăpat” câteva comentarii despre fiul său de 1 an, Silas, pe care îl are cu actriţa Jessica Biel.

Justin şi soţia lui, Jessica Biel

“Copilul schimbă totul”, a recunoscut Timberlake. Şi într-adevăr micuţul Silas i-a schimbat întreaga viaţă, inclusiv muzica pe care o compune. “Pur şi simplu, te trezeşti într-o bună zi, te uiţi în oglindă şi-ţi spui: ‹N-am niciun habar ce fac eu aici!›” Melodia “Can’t Stop The Feeling” a fost compusă în aşa fel încât fiul starului să o poată asculta. “Şi asta pentru că există multă muzică pe care el n-o poate asculta”, a explicat Justin.

Mai multe