Kanye West, întâlnire intensă cu fosta iubită, modelul Irina Shayk, fix în perioada în care aceasta se gândește la o împăcare cu Bradley Cooper
O excursie exotică i-ar fi apropiat din nou pe Bradley Cooper și Irina Shayk, foști iubiți, care au împreună o fetiță.
Relația dintre cei doi este în primul rând o prietenie strânsă, iar presa mondenă a lansat zvonul că cei doi se gândesc să mai facă un copil. Aparent se descurcă foarte bine cu micuța Lea.
Însă Irina este un model de succes, prezentă la toate evenimentele importante glam. La cea mai recentă, Săptămâna Modei de la Londra, modelul a dat nas în nas cu fostul și controversatul său iubit, rapperul Kanye West. Semn că despărțirea a fost amiabilă, Kanye a îmbrățișat-o strâns, cu foarte multă tandrețe.
Ei au fost surprinși socializând, râzând, simțindu-se bine, în timpul prezentării Burberry. Într-o filmare a revistei Vogue, îl vedem pe rapper în culise, salutând mai multe modele și îmbrățișând-o cu patos pe Shayk, rusoaica de 36 de ani cu care a organizat o escapadă romantică în Franța, chiar de ziua sa.
Irina era pe punctul de a intra pe podium, îmbrăcată într-o ținută neagră răvășitoare, ultra sexy. Iar West se simte ca peștele în apă în compania femeilor frumoase, căci este tot numai un zâmbet, lăsând pentru exterior masca de băiat rău și figură impenetrabilă.
Mai târziu, West a postat pe Instagram un video cu defilarea superbei rusoaice.
Anul trecut în iunie, West și Shayk au făcut deliciul fotografilor plecând împreună în Provence, pentru a sărbători romantic cei 44 de ani abia împliniți ai lui Kanye. Două luni mai târziu, au decis să rămână doar prieteni, căci West nu este tocmai partenerul cel mai comod. El a fost căsătorit cu Kim Kardashian, cu care are 4 copii: North, 9 ani, Saint, 6 ani, Chicago, 4 ani, și Psalm, 3 ani.
Foto: Profimedia