Kanye West se declară dator vândut!
Vă vine să credeţi că artistul egocentric, care se crede stăpânul lumii, a făcut o astfel de confesiune?
Yeezus vrea ca lumea să se roage pentru ca el să-şi poată achita datoriile!
Am putea spune că West îşi duce viaţa pe Twitter, mai nou, acolo unde vorbeşte despre noul lui album, despre noua colecţie de haine, dar se şi ceartă cu Wiz Khalifa sau Taylor Swift. Ne aşteptam, aşadar, la orice confesiune din partea lui pe contul său de socializare media, dar nu la asta: Yeezus s-a plâns că se-neacă în datorii! Kanye a reuşit să ne lase cu gura căscată!
Suma se ridică, potrivit postării sale, la 53 de milioane de dolari. "Vă scriu în timp ce am în continuare datorii de 53 de milioane de dolari. Rugaţi-vă să depăşim această situaţie!", a scris el. Cei de la Forbes s-au declarat uluiţi de postarea rapperului - având în vedere că acesta face foarte uşor bani. Pe orice-şi pune numele, se transformă în aur. Iar anul trecut a avut un profit de 22 de milioane de dolari. Noul lui album, "The Life of Pablo", are un potenţial uriaş, pe baza căruia îşi poate organiza deja un turneu. Pe total, averea lui este estimată la 100 de milioane de dolari, iar cea a soţiei sale, Kim Kardashian, la 50 de milioane. Specialiştii financiari nu ştiu de unde ar proveni aceeastă uriaşă datorie - dar sunt convinşi că nimeni nu trebuie să se roage pentru binele lui Kanye. Sigur se va descurca, fiindcă 2016 se anunţă unul cu mari încasări pentru el.
Foto: WENN