Kate Hudson, în război cu fostul soţ? Ce vrea să obţină Chris Robinson?

1 martie 2017   News

Cele mai noi veşti de la Hollywood care o privesc pe Kate Hudson nu sunt foarte îmbucurătoare! Presa internaţională titrează că actriţa de 37 de ani se luptă prin tribunale cu fostul soţ, rockerul Chris Robinson!

Kate Hudson şi Chris Robinson au fost căsătoriţi timp de şapte ani

În august 2006 au decis să divorţeze după şapte ani de mariaj, replicând că vor rămâne prieteni şi că vor avea custodie comună asupra băieţelului Ryder Robinson, pe atunci în vârstă de doi ani.

Anii au trecut, Chris s-a recăsătorit, Kate şi-a refăcut viaţa alături de un bărbat, cu care a făcut şi al doilea copil, şi totul părea că se derulează normal. Acum, însă, Kate s-a trezit cu  un proces intentat de fostul soţ, pe motiv că vrea să se reevalueze situaţia custodiei comune.

Da, Chris a depus nişte documente la Curtea Supremă de Justiţie din California, prin care cerea redeschiderea procesului de custodie pentru a determina dacă situaţia din prezent este cea favorabilă băieţelului lor.

Kate are un băieţel cu Chris, şi un altul cu Matthew Bellamy

Chris cere, astfel, ca băieţelul să fie întrebat unde vrea să locuiască, cu cine, şi cum îi este mai bine. Aşa se face că un evaluator va face o analiza înţelegerea legală la care au ajuns în trecut pentru a stabili dacă mai e valabilă şi astăzi şi dacă serveşte intereselor actuale ale micuţului Ryder.

Potrivit primelor informaţii, Kate a fost de acord să se supună tuturor testelor cerute de evaluator, inclusiv cele legate de alcool, droguri sau starea psihică.

foto: arhivă / hepta

Mai multe