Keith Urban și Nicole Kidman, cel mai încântător cuplu de la Gala Met 2024. Ce alte cupluri au strălucit
Fără îndoială, Gala Met 2024 a fost una mult mai elegantă. S-a mizat pe bun gust, nu pe detalii șocante, de data aceasta.
Nicole Kidman a fost una dintre numeroasele celebrități care și-au făcut apariția în prima zi de luni a lui mai, la New York, într-una dintre cele mai cunoscute evenimente fashion ale anului: Gala Met 2024.
Vedeta din ”Expats” a arătat absolut incredibil, îmbrăcată într-o rochie bicoloră fără bretele de la Balenciaga, pe care a accesorizat-o cu mănuși albe și lungi, de mătase. Australianca superbă a încântat cu acest look de lebădă și cu o coafură lejeră, care îi dădea exact acea notă de tinerețe aspectului. La brațul soțului Keith Urban, s-au detașat considerabil drept cel mai spectaculos cuplu al serii.
Ca o prințesă de poveste, așa a apărut Nicole Kidman. Evident că este una dintre cel mai bine îmbrăcate dive de la eveniment. Și au fost multe, de data aceasta.
Codul vestimentar al galei a fost „Grădina timpului”, inspirat dintr-o nuvelă din 1962 cu același nume.
Nicole Kidman a dezvăluit Vogue, înaintea evenimentului, povestea specială din spatele rochiei sale. Diva a detaliat că această splendidă ținută a fost realizată la comandă și este inspirată de o rochie Balenciaga din 1951, pe care a cerut să fie reinterpretată. „În stilul Frumoasei Adormite, a fost o rochie care a fost readusă la viață”, a spus ea, respectând perfect tematica ediției 2024. Nicole Kidman a adăugat că abia aștepta să danseze la eveniment, la fel ca și soțul ei.
Iată ce alte cupluri s-au evidențiat pe covorul roșu de la Gala Met
Matt și Luciana Damon
Cuplul a mizat pe clasic: Luciana a fost îmbrăcată într-o rochie albă până la podea, cu tocuri metalice, iar Matt a purtat un smoking negru și papion negru. Surprinzător, prietenul său Ben Affleck nu a fost prezent să-și acompanieze soția, pe splendida Jennifer Lopez.
Chris Hemsworth și Elsa Pataky
Cuplul a mizat pe auriu. Hemsworth a fost îmbrăcat într-un costum crem alb de Tom Ford, iar soția sa a purtat o rochie aurie cu mâneci lungi și guler.
Adrien Brody și Georgina Chapman
Foto: GettyImages