Kelly din "Familia Bundy" arată extraordinar la vârsta de 47 de ani!
A fost cea mai sexy prezenţă din serialul Familia Bundy, difuzat între anii 1987 şi 1997.
Este vorba despre Kelly Bundy, interpretată de actriţa Christina Applegate, care se identifică şi acum cu acest rol din sitcomul american de succes.
Ei bine, frumoasa actriţă a ajuns astăzi la vârsta de 47 de ani, este căsătorită cu basistul olandez Martyn LeNoble şi are fetiţă în vârstă de opt ani, Sadie Grace. Aseară, frumoasă blondă a radiat pur şi simplu la gala Premiilor Emmy, care a avut loc în Los Angeles, purtând o superbă rochie gri prăfuit, din voal diafan, completată superb de machiaj şi de coafură.
Christina a ales să-şi poarte părul lăsat liber, în bucle discrete, în timp ce machiajul fresh i-a pus în evidenţă frumuseţea chipului.
Una peste alta, nouă nu ne vine să credem că simpatica Kelly din serialul adolescenţei noastre a ajuns la această vârstă, de 47 de ani. Oricum ar fi, Christina arată minunat!
Foto: profimedia