Kevin Spacey este dat, din nou, în judecată de doi bărbaţi pentru agresiune sexuală

11 septembrie 2020   News

Deşi cariera talentatului actor părea, deja, compromisă, recent, actorul Anthony Rapp şi un bărbat necunoscut îl acuză că i-ar fi abuzat în urmă cu mulţi ani, pe când erau doar nişte adolescenţi

După ce, în 2019, Spacey s-a confruntat cu două acuzaţii de abuz sexual (care, însă, nu s-au definitivat în instanţă) - unul faţă de un maseur care a murit înainte de a fi chemat la proces, iar celălalt din partea unui tânăr din Massachusetts, care, însă, şi-ar fi retras plângerea din motive necunoscute până în prezent-, iată că două noi cazuri par să-i tulbure liniştea. Actorul Anthony Rapp şi un alt bărbat, a cărui identitate nu se doreşte a fi cunoscută, susţin că, pe când erau doar nişte copii de 12 şi respectiv 14 ani, Spacey ar fi avut tentative sexuale în ceea ce-i priveşte. Deşi Rapp l-a mai acuzat, o dată, prin 2017, în legătură cu un incident ce a avut loc în 1986, el revine acum în instanţă datorită unei legi recente, dată de statul New York, care permite ca abuzurile sexuale faţă de femei şi minori să se poată judeca şi peste ani.

Potrivit probelor prezentate la tribunal, Rapp era un adolescent de 14 ani, care primise un rol într-o piesă de teatru de pe Broadway şi care, după ce l-a întâlnit pe actorul din House of Cards, a fost invitat de acesta la o petrecere intimă în apartamentul lui din Manhattan. Spacey, care, la acea vreme avea 27 de ani, a “iniţiat fără consimţământul reclamantului un avans sexual, apucându-l pe la spate, ridicându-l în pat şi suindu-se pe el”. Anthony Rapp a fugit la baie şi apoi ar fi părăsit apartamentul, după cum consemnează declaraţiile oficiale depuse la proces.

Celălalt bărbat care îi aduce acuzaţii este identificat drept CD şi se pare că l-ar fi întâlnit pe Spacey la cursurile de actorie pe care acesta le preda în 1981, în Westchester. La momentul la care s-au cunoscut, CD avea 12 ani, iar doi ani mai târziu ar fi fost abuzat de către actor. Potrivit declaraţiilor, Kevin l-ar fi invitat în apartamentul său şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu el, iar acest lucru s-ar fi reptetat cu diverse ocazii. Relaţia s-ar fi încheiat când actorul “a încercat să-l sodomizeze pe reclamant, care a reuşit să se elibereze şi să fugă”. Atât Rapp, câd şi CD susţin că au suferit traume emoţionale şi cer despăgubiri. În ceea ce-l priveşte pe Anthony Rapp, Spacey a declarat că nu-şi mai aminteşte episodul, dar că “îşi cele cele mai sincere scuze”. De altfel, după ani de speculaţii, Kevin Spacey a profitat de acest scandal pentru a recunoaşte, în mod public, pe Twitter, că este homosexual, lucru pe care, ani la rândul, l-a negat.

Mai multe