Klaus Iohannis, turist în munţii noştri

5 septembrie 2016   News

Preşedintele României a bifat încă un weekend pe culmile Carpaţilor.

Klaus Iohannis obişnuieşte să păstreze discreţia în ceea ce priveşte deplasările sale de weekend, dar iată că, de data aceasta, a folosit ocazia pentru a promova turismul autohton.

Preşedintele ţării a urcat pe vârful Moldoveanu, a stat de vorbă cu turiştii pe care i-a întâlnit şi s-a fotografiat cu ei.

Nu este prima dată când Iohannis merge la munte în această vară. Şi la începutul lunii, pe 6 august, preşedintele a fost la Bâlea Lac.

"Drumeţiile montane rămân o pasiune pentru mine, aşa că am urcat din nou pe munte. Vă spun cu toată sinceritatea: avem probabil cele mai spectaculoase peisaje din Europa. Merită să le descoperiţi!", a spus el într-un mesaj postat pe pagina oficială de socializare.

Mai multe