Kristen Stewart, în noul videoclip al trupei Rolling Stones

7 decembrie 2016   News

Protagonista francizei cinematografice "Twilight" interpretează rolul principal în cel mai recent videoclip al trupei britanice Rolling Stones, realizat pentru a promova single-ul "Ride 'Em On Down", de pe noul album ”Blue & Lonesome”.

Kristen Stewart (26) spune că acceptat pe loc acest proiect inedit din cariera sa, ce include mai multe scene în care ea conduce un Mustang din 1965 pe bulevardele din Hollywood.

”Nu am avut nevoie de mai mult decât de câteva cuvinte pentru a prinde ideea acestui proiect. E vorba de The Rolling Stones. Un Mustang din 1965. Singură, prin Los Angeles. Iar filmările au fost de vis. Am filmat prin Los Angeles timp de o zi şi am avut parte de o coloană sonoră extraordinară”, a spus Kristen Stewart.

Albumul ”Blue & Lonesome”, lansat pe 2 decembrie, cuprinde coveruri blues şi este primul material discografic pe care grupul britanic l-a înregistrat din anul 2005, după ”A Bigger Bang”.

Mai multe