Kylie Minogue & Paul Solomons, totul despre povestea lor: „Nu puteam să mă prefac că sunt fericită“

20 decembrie 2020   News

Cei care se izolează împreună, rămân împreună. Cel puţin asta se întâmplă în cazul divei pop şi-a iubitul ei britanic, care plănuiesc, post-izolare, să-şi cumpere un cămin al lor.

Împreună la bine şi la greu. S-au întâlnit în februarie 2018, când socializau amândoi intens şi se distrau de minune, şi au traversat apoi, tot împreună, una dintre cele mai dificile perioade din viaţa lor, lockdown-ul din 2020. „Nu puteam să mă prefac că sunt fericită“, ne spunea diva australiană pe 12 noiembrie. Nu se referea la relaţia pe care o are cu Paul (44), ci doar amintea de anxietatea pe care i-au cauzat-o măsurile restrictive din pandemie. Doar muzica i-a mai adus alinare în ultimele luni. Muzica şi Paul. Pentru că directorul creativ de la ediţia britanică a revistei GQ n-a lipsit din preajma ei în tot acest timp. I-a ţinut companie în cele mai însingurate seri şi i-a ridicat moralul, ajutând-o să-şi păstreze intact look-ul de divă pop. „«Ce faci acolo? Ce se întâmplă în spate?», îl tot întrebam când mă tundea.

Pentru că el mi-a tuns şuviţele tocite în izolare“, a povestit Kylie întregul episod amuzant. „E un tip grozav! E atât de grijuliu şi de înţelegător!“, a adăugat Minogue. Nu-i de mirare că ia acum în calcul să-şi cumpere o casă cu cel care i-a fost alături tot anul acesta şi care a inspirat noul ei album, Disco, creat acasă la ea şi lansat pe 6 noiembrie! Ce-i drept, Kylie şi-a exprimat tot timpul entuziasmul iniţial cu privire la bărbaţii din viaţa ei. Toţi au fost grozavi până să se dovedească nişte insensibili care au jucat ţonţoroiul pe sentimentele ei.

De logodnicul Joshua Sasse s-a despărţit, în februarie 2017, pentru că se săturase de infidelitatea lui publică şi deşănţată. După cum vă puteţi imagina, vedeta a fost distrusă de ruperea logodnei şi-a avut nevoie de-o evadare costisitoare în Thailanda ca să-şi revină după căderea nervoasă suferită. Modelul Andrés Velencoso a fost şi el, o perioadă, „alesul“, unicul şi irepetabilul bărbat alături de care se vedea îmbătrânind. Păcăleală! După 12 luni de la discursul ei laudativ, Kylie jelea finalul idilei cu el. Nici Olivier Martinez n-a fost mai breaz. Fostul soţ al actriţei Halle Berry e un Casanova notoriu, un fost boxer care nu ezită să recurgă la violenţă atunci când e contrat. În asemenea condiţii, nici nu vreau să ştiu care a fost motivul real al despărţirii dintre Minogue şi Martinez! Apoi Lenny Kravitz şi Jason Donovan, alţi ex-i faimoşi de-ai blondinei, nu prea se pun la socoteală. Relaţiile cu ei s-au petrecut în tinereţea ei zvăpăiată, când nimeni nu-şi făcea oricum planuri de nuntă sau de făcut moştenitori. Nici pe bietul Michael Hutchence nu-l trecem la categoria bărbaţilor pe care a avut ghinionul să-i întâlnească. El n-a dispărut din viaţa ei pentru că liderul trupei INXS n-o mai putea suporta.

Pe regretatul rocker îl măcinau alţi demoni, care nu i-au dat, din păcate, pace până la finalul vieţii lui scurte. În concluzie, există două teorii mari şi late pentru care cea denumită „ghinionista în amor“ n-a ajuns niciodată soţie şi mamă. Ori n-a avut cu cine, ori n-a vrut ea. Kylie a ţinut să menţionze, din când în când, în cei 52 de ani de viaţă ai ei, că măritişul nu-i pentru ea. Aşa să fie oare? Cred că şi-ar fi schimbat părerea în secunda în care şi-ar fi găsit bărbatul potrivit pentru aşa ceva. În ceea ce priveşte maternitatea, are dreptate. Chimioterapia pe care a făcut-o la 36 de ani, când a fost diagnosticată cu cancer la sân, i-a distrus şansele să devină vreodată mamă biologică. Dar, la fel de bine, ar fi putut lua în calcul adopţia. N-a făcut-o pentru că n-a avut cu cine.

Până acum, cel puţin. Acum, când Kylie îşi face planuri locative cu Solomons, cine ştie dacă n-o bate gândul să-şi formeze şi o familie cu el?! Dar cine este, mai exact, acest posibil viitor domn Minogue? Un tip cu un job adevărat, cum îi place ei să spună. Designerul digital al anului 2015, o titulatură importantă în domeniul lui. Paul e un absolvent de facultate, cu specializarea Design grafic, care a prins drag de reviste în studenţie, când lucra nopţile într-o tipografie. Cu alte cuvinte, un om normal, fără aere mondene sau ambiţii sociale exagerate. Un bărbat cu picioarele pe pământ, cu un simţ al umorului aparte, după cum mărturiseşte iubita lui, şi cu o inteligenţă peste medie, dacă e să ţinem cont de CV-ul lui. N-o consideră pe Kylie un trofeu, având în preajma sa, la birou, destule celebrităţi, dar nici o divă care să-l fi însoţit acasă în trecut. N-a căutat o iubită celebră, ci doar s-a întâmplat să aibă acum una. Cu siguranţă că individul mai are şi alte calităţi, altfel n-ar fi fost invitat de Minogue s-o însoţească în Australia ei natală, ca să-i cunoască întreaga familie.

Anul trecut, bunica vedetei a împlinit 100 de ani, iar Kylie n-a putut lipsi de la un asemenea eveniment. Nici restul familiei ei extinse, care l-a întâlnit pe Paul pentru prima dată. „S-a descurcat de minune!“, ne-a dat ea recent asigurări că Solomons este exact ce-i trebuie. De asta sunt convinşi şi cei de la New Idea, care au publicat un articol amplu despre nunta pe care cei doi amorezi ar plănui-o în Australia. Ea a tot vorbit despre ţara natală în ultima vreme, dar, în contextul actual, ne-am gândit noi, în care nu-şi poate vizita familia rămasă acolo şi locurile dragi. „Nu am o casă a mea acolo. Când merg în Australia, stau la părinţii mei. Dar e cam dificil acum, ca femeie de 52 de ani cu un partener de viaţă... Îmi trebuie casa mea. E un vis arzător să deţin o casă în Australia!“, ne-a pus ea în vedere recent.

Odată cu lansarea noului album, Prinţesa Pop e mai dispusă ca niciodată să vorbească despre viaţa ei personală. Şi şi-a exprimat regretul că nu a putut deveni niciodată mamă: „Mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi avut copii. Nu pot spune că nu am regrete în acest sens. Toată lumea îmi spune că există alternative, dar nu ştiu ce să zic...“. Până se hotărăşte cu privire la adopţie, poate e mai convinsă în ceea ce priveşte măritişul. „Mi-am găsit omul! Omul anului! Şi nu numai al acestui an...“, spunea în urmă cu doi ani, când a participat la Premiile GQ Omul Anului. Oare după doi ani de relaţie şi-o izolare împreună mai gândeşte la fel? După zâmbetul larg pe care l-a afişat pe 17 noiembrie, când paparazzii au fotografiat-o pe străzile din Londra, e posibil. Cariera îi merge din plin chiar şi-n pandemie - succesul albumului Disco a transformat-o în Primul artist feminin care a avut piese Nr. 1 în topurile britanice timp de cinci decenii consecutive -, de ce nu s-ar întâmpla acelaşi lucru şi pe plan sentimental?

Mai multe