Kylie Minogue s-a mutat cu Andres Velencoso
În sfârşit, prinţesa pop poate spune că viaţa ei sentimentală e aşa cum a visat şi că se poate aşeza la casa ei. De curând, Kylie Minogue (42) şi-a părăsit reşedinţa londoneză, unde a locuit în ultimii 15 ani, pentru a se muta cu iubitul ei, fotomodelul Andres Velencoso Segura (32). Ea şi-a scos la vânzare apartamentul din capitala britanică la preţul de 4,5 milioane de lire sterline şi locuieşte acum în acelaşi cartier, dar într-un conac englezesc, pe care ea şi iubitul ei spaniol l-au ales împreună.
În sfârşit, prinţesa pop poate spune că viaţa ei sentimentală e aşa cum a visat şi că se poate aşeza la casa ei.
De curând, Kylie Minogue (42) şi-a părăsit reşedinţa londoneză, unde a locuit în ultimii 15 ani, pentru a se muta cu iubitul ei, fotomodelul Andres Velencoso Segura (32). Ea şi-a scos la vânzare apartamentul din capitala britanică la preţul de 4,5 milioane de lire sterline şi locuieşte acum în acelaşi cartier, dar într-un conac englezesc, pe care ea şi iubitul ei spaniol l-au ales împreună.
„A fost un an plin de surprize. Andres şi cu mine tocmai ne-am mutat în casă nouă. E mult mai mare, categoric! Aşa că acum ne vom apuca să o mobilăm şi s-o decorăm împreună, de la zero“, a povestit cântăreaţa australiană pentru publicaţia „The Sun“. „Noua casă e mult mai potrivită pentru situaţia mea actuală şi pentru rudele mele numeroase. E ca şi cum aş lua-o din nou de la început. M-am gândit de multe ori să-mi schimb locuinţa şi am căutat să găsesc un loc pe gustul meu, dar nu-l găsisem până acum. E o casă potrivită pentru oaspeţi, pentru ca mama şi tata să vină şi să stea aici cât timp poftesc. E nemaipomenit să-ţi poţi vedea familia, din generaţii diferite, stând la un loc. Acum am şi grădina mea, pentru prima oară, şi de-abia aştept să mă apuc de grădinărit.“, a completat Kylie.
Vechiul ei apartament era decorat cu mult lux de designeri de interior specializaţi şi avea la etaj un studio amenajat pentru repetiţii. Nu-i va fi dor, oare, de fosta ei locuinţă? „Nu mi-a fost uşor să plec de-acolo, am avut parte de vremuri bune şi de distracţie în casa aia, dar acum sper să-mi fi găsit cu adevărat locul“.
foto: Northfoto